FENOMEN ÎNGRIJORĂTOR. Un val de căldură fără precedent a dat peste cap hărţile meteo în Australia
Dimensiune font:
Un val de căldură fără precedent în Australia a ridicat temperatura la valori maxime, a topit asfaltul, a declanşat sute de incendii şi i-a obligat pe meteorologi să adauge noi culori pe hărţi.
Biroul Australian de Meteorologie a fost nevoit să adauge două noi culori pe hărţi - roşu închis şi magenta, pentru a marca temperaturile din intervalul 51 - 54 de grade Celsius, prognozate pentru săptămâna viitoare în ţară, au anunţat oficialii citaţi de Reuters.
Temperaturile maxime de pe hărţile meteo se limitau, până acum, la 50 de grade, dar prognozele estimează că această valoare va fi depăşită săptămâna viitoare în mai multe zone ale ţării.
Temperaturile maxime medii au depăşit 39 de grade Celsius timp de şapte zile consecutiv, un record pentru Australia. Cea mai ridicată temperatură de până acum a fost înregistrată în oraşul sudic Oodnadatta.
Benzinăriile locale au încetat să mai vândă carburant după ce acesta a început să se vaporizeze.
În New South Wales, cel mai populat stat din Australia, se înregistrau marţi 130 de incendii de vegetaţie, favorizate de creşterile de temperatură
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau