Sorin Radu Fierbântu era supravegheat de cinci zile de Direcţia de Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, după ce judiciariştii bucureşteni au intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora acesta punea la cale o spargere, potrivit Mediafax.
În timp ce era supravegheat de poliţişti, fratele lui Sile Pietroi, împreună cu Bogdan Nicolae, zis Bondaru, Daniel Solomon, poreclit Danezu, şi Alexandru Badea au mers la un bloc de 10 etaje de pe strada Doamna Ghica.
În timp ce Danezu şi Alexandru Badea au rămas afară ca să supravegheze zona, Fierbîntu şi Bogdan Nicolae au spart yala unui apartament în care se aşteptau să găsească sume mari de bani şi obiecte de valoare. În cele din urmă, ei nu au reuşit să fure decât 550 de lei, au precizat sursele citate.
Toţi patru au fost prinşi şi încătuşaţi la puţin timp după spargere, când încercau să fugă din zonă cu un autoturism.
În portbagajul maşinii au fost găsite mai multe unelte folosite, de obicei, de spărgători, cum ar fi o gură de lup şi pânze de bomfaier, dar şi mănuşi, cagule şi spay-uri lacrimogene pe care, cred anchetatorii, cei patru intenţionau să le folosească în cazul în care proprietarii apartamentelor sparte i-ar fi prins în fapt.
Cei patru vor fi prezentaţi magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În septembrie 2011, un alt frate al lui Sile Pietroi, Ştefan Fierbântu, a fost arestat la Satu Mare pentru trei tentative de furt.
O lună mai târziu, în Bucureşti, 14 membri ai clanurilor Pietroi şi Pian s-au luat la bătaie lângă Curtea de Apel, în încăierare fiind agresat şi un jandarm.
Adauga comentariul tau