Galaţi: Infractori prinşi cu focuri de armă
Dimensiune font:
Poliţiştii gălăţeni au folosit armamentul din dotare pentru prinderea unor tineri care încercau să sustragă bunuri dintr-un autoturism, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, comisar Cristina Tatulici.
Potrivit acesteia, o patrulă de siguranţă publică, aflată în patrulare, a observat trei persoane necunoscute care încercau să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat, a cărui capotă era ridicată. Poliţiştii i-au somat pe cei trei să se oprească, dar aceştia au fugit printre blocuri, iar pentru prinderea şi imobilizarea a doi dintre suspecţi oamenii legii au folosit armamentul din dotare, trăgând trei focuri în plan vertical.
Cei doi tineri, de 16 şi 20 ani, au fost conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări sub aspectul tentativei la săvârşire a infracţiunii de furt calificat.
Se continuă activităţile de identificarea, căutarea şi prinderea celui de-al treilea suspect, care se sustrage cercetărilor. AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau