Guvernul amână până la 1 iulie intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă
Dimensiune font:
Guvernul a decis miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, amânarea intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă până la 1 iulie, pentru finalizarea procedurii de reexaminare a propunerii privind degrevarea instanţelor judecatoresti, precum şi pentru pregătirea judecătorilor şi întregului sistem judiciar.
Ordonanţa de urgenţă modifică Legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
"Urgenţa actului normativ este justificată de faptul că neadoptarea măsurilor ar duce la blocaje la nivelul instanţelor şi la sporirea numărului proceselor având ca obiect judecarea recursurilor, în condiţiile în care infrastructura necesară funcţionării noului sistem procesual civil nu este suficientă. Prin urmare, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă se amână pana la data de 1 iulie 2013", transmite Guvernul, potrivit Mediafax.
Marţi, premierul Ponta declara că Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă în care se va stipula că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă se va face imediat după intrarea în vigoare a Legii privind degrevarea instanţelor, pentru a se elimina problema legată de termenele de aşteptare.
Ponta a spus că discutat cu ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, despre această soluţie şi că îl va suna şi pe preşedintele Traian Băsescu.
Luni, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, declarase că noul Cod de procedură civilă va intra în vigoare pe 1 februarie, fiind pregătită o ordonanţă "în situaţia în care procedurile parlamentare s-ar fi încâlcit cumva".
Pe 22 ianuarie, ministrul Justiţiei anunţa că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă se va amâna de la 1 februarie la 1 iulie, pentru ca sistemul judiciar să fie operaţional.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau