Haos în Congresul SUA. Ajutoarele pentru Israel și Ucraina, blocate

Dimensiune font:

| 14-10-2023 00:55

Paralizat de mai bine de o săptămână, Congresul american se afundă tot mai mult în criză. Confruntat cu negocieri interminabile şi fără ieşire, candidatul republican pentru funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Steve Scalise, a anunţat joi seara că îşi retrage candidatura, în lipsa unui sprijin suficient din partea propriului partid, relatează AFP şi Reuters, scrie news.ro.
Reprezentantul de Louisiana Steve Scalise, liderul majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor, pe care membrii partidului său îl desemnaseră miercurea trecută pentru a fi următorul preşedinte al Camerei, a renunţat joi la cursă, deoarece partidul său nu a reuşit să îşi rezolve propriile diviziuni, astfel că, pentru a zecea zi, camera inferioară a Congresului american a rămas fără conducere. Din această cauză, în prezent, Statele Unite nu pot vota pentru un eventual nou ajutor pentru Israel, un aliat istoric aflat în război cu Hamas, şi nici o tranşă suplimentară pentru Ucraina invadată de Rusia.

 

Steve Scalise, liderul majorităţii republicane, obţinuse nominalizarea partidului său pentru a-l înlocui pe preşedintele destituit Kevin McCarthy, dar nu a reuşit să obţină cele 217 voturi necesare pentru a fi ales în plenul Camerei, deoarece mai mulţi dintre colegii săi republicani au declarat că nu îl vor susţine.
 

 

 

Congresul are două camere: una, Senatul, este în mâinile democraţilor lui Joe Biden, dar cealaltă, Camera Reprezentanţilor, este în mâinile republicanilor, dar se află într-un blocaj fără precedent. Republicanii nu-şi pot permite mai mult de patru dezertări din propriile rânduri, pentru că ei controlează Camera cu o marjă strânsă, de 221 de voturi la 212.

 

"A fost o adevărată aventură şi mai este încă mult de lucru. Tocmai le-am spus colegilor mei că îmi retrag numele ca şi candidat la funcţia de speaker", a declarat Steve Scalise reporterilor. "Dacă vă uitaţi la ultimele săptămâni, dacă vă uitaţi la situaţia în care se află reuniunea noastră, mai este încă de lucru. Există încă persoane care au propriile lor agende", a afirmat el.

Odată cu acest anunţ, căutarea unui nou lider pentru Congresul american pare să devină o problemă din ce în ce mai spinoasă.

UN BLOCAJ STÂNJENITOR PENTRU REPUBLICANI
Marea majoritate a prerogativelor acestei instituţii au fost suspendate prin destituirea surprinzătoare a preşedintelui republican Kevin McCarthy, la 3 octombrie, ceea ce a pus în evidenţă diviziunile profiunde cu care se confruntă tabăra conservatoare americană, cu un an înainte de alegerile prezidenţiale din 2024.

Confruntată cu incapacitatea de a se pune de acord asupra unui succesor, această cameră, care ar trebui să fie una dintre cele mai puternice din lume, se află într-o stare de blocaj fără precedent. Fără un speaker - a treia cea mai importantă figură politică din Statele Unite - Congresul american este de asemenea incapabil să voteze un nou buget federal. Actualul buget expiră peste câteva săptămâni, punând din nou prima putere economică mondială în faţa riscului de paralizie a administraţiei sale publice.

Steve Scalise, cunoscut pentru că a supravieţuit unui schimb de focuri în 2017, spera să poată supune candidatura sa la vot cu toţi aleşii din Cameră. Aceasta este o condiţie prealabilă pentru a avea acces la această funcţie. Dar zece conservatori au anunţat că se vor opune cu orice preţ candidaturii sale. Aceştia au invocat ca argumente poziţiile sale bugetare, faptul că suferă de cancer şi un discurs pe care l-a ţinut în urmă cu 20 de ani la o convenţie legată de un fost lider al Ku Klux Klan.

Va mai dura blocajul câteva zile? Sau câteva săptămâni? Confuzia pare să domnească la toate nivelurile partidului. "Această ţară contează pe noi să ne unim. Camera Reprezentanţilor are nevoie de un preşedinte şi trebuie să o facem să funcţioneze din nou", a insistat Steve Scalise. "Dar este clar că nu toată lumea este aici. Şi există încă diviziuni care trebuie reazolvate", a adăugat el. "De ce să nu mergem cu toţii acasă şi să ne întâlnim săptămâna viitoare?", a sugerat joi după-amiază politiciana trumpistă Marjorie Taylor Greene.

Partidul Democrat al lui Joe Biden este minoritar în Camera Reprezentanţilor şi, prin urmare, este cumva spectator al negocierilor haotice din Congres, cu excepţia cazului în care nu se va produce o alianţă surpriză cu republicanii moderaţi, ceea ce ar putea să pună capăt acestei situaţii fără precedent.

"Războiul civil republican din Cameră continuă să paralizeze Congresul", a constatat joi liderul democraţilor, Hakeem Jeffries, menţionând că "o soluţie transparentă este singura cale de ieşire".

CINE VA FI NOUL CANDIDAT REPUBLICAN?
Republicanii sperau să evite repetarea spectacolului jenant care a avut loc în ianuarie, când conservatorii de linie dură l-au forţat pe McCarthy să treacă prin 15 runde de vot, timp de patru zile, înainte de a obţine funcţia de preşedinte al Camerei. Iar acum, după nici nouă luni, l-au debarcat pe McCarthy, pentru că ultraconservatorii trumpişti din tabăra republicană au fost nemulţumiţi că a ajuns la o înţelegere cu democraţii pe tema evitării incapacităţii de plată a guvernului.

Republicanii au încheiat o şedinţă, joi seară, fără a ajunge la un acord cu privire la cine va fi următorul lor candidat pentru funcţia de preşedinte al Camerei. Ei se vor reuni din nou vineri la ora locală 10.00 (17.00, României).

Mai mulţi republicani au declarat anterior că vor rămâne alături de rivalul lui Scalise, Jim Jordan, care pierduse miercuri votul secret al republicanilor. Jordan îşi încurajase susţinătorii să voteze pentru Scalise, potrivit unei surse care a vorbit sub rezerva anonimatului.

Reprezentantul Greg Murphy a declarat însă că nu este clar dacă Jordan ar putea obţine suficient sprijin pentru a reuşi în plen. "Va fi greu", a declarat Murphy reporterilor. "Personal, cred că s-ar putea să ajungă să fie un candidat de compromis", a adăugat el.

Reprezentantul Patrick McHenry, care a fost numit speaker temporar după înlăturarea lui McCarthy, este văzut şi el ca un posibil candidat de rezervă, dacă nimeni altcineva nu are suficiente voturi.

Unii republicani au sugerat, de asemenea, că, pentru a rezolva paralizia cauzată de lipsa unui speaker permanent, puterile temporare ale lui McHenry ar putea fi sporite.

Deşi McCarthy a fost primul speaker care a fost înlăturat printr-un vot oficial, ultimii doi republicani care au deţinut această funcţie au sfârşit prin a pleca sub presiunea adepţilor liniei dure a partidului.

Scalise, în vârstă de 58 de ani, a dobândit un statut aproape legendar în cercurile republicane, supravieţuind unei răni grave prin împuşcare după ce un bărbat înarmat a deschis focul în timpul antrenamentelor pentru un meci de baseball caritabil în 2017. De asemenea, el inspiră un respect larg ca un politician veteran care a petrecut ani de zile în funcţii de conducere în partid. Însă Scalise se confruntă şi cu noi probleme de sănătate, urmând un tratament pentru mielom multiplu, o formă de cancer al sângelui, iar unii susţinători ai lui Jordan au spus că este un motiv pentru a nu vota pentru el.

Jordan a fost susţinut de fostul preşedinte Donald Trump şi părea să fie favoritul adepţilor populişti cu mentalitate dură, dar într-un interviu acordat joi postului Fox News, Trump a declarat că nu se opune ca Scalise să devină speaker. "Steve este un om care are probleme serioase din punctul de vedere al cancerului său. Adică, trebuie să se facă bine pentru el însuşi", a declarat fostul preşedinte.

Scalise, liderul majorităţii, obţinuse nominalizarea partidului său pentru a-l înlocui pe preşedintele demis Kevin McCarthy, dar nu a reuşit să obţină cele 217 voturi necesare pentru a fi ales în plenul Camerei, deoarece mai mulţi dintre colegii săi republicani au declarat că nu îl vor susţine. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Indicii bursieri americani au crescut, imediat după anunțul lui Trump că suspendă noile taxe vamale
09/04/2025 22:58

 Principalii indici bursieri americani au inregistrat creşteri semnificative miercuri, 9 aprilie, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile in aplicarea tarifelor comerciale, c ...

Donald Trump crește și mai mult tarifele Chinei, dar întrerupe și reduce tarifele reciproce pentru alte țări: „Lumea este pregătită să colaboreze, iar China a ales direcția opusă”
09/04/2025 22:24

Problema tarifelor intre SUA si China a escaladat din nou miercuri, presedintele Donald Trump afirmand că ridică imediat tarifele la mărfurile chinezesti la 125% după „lipsa de respect” a Beijin ...

UE răspunde tarifelor lui Trump, aprobând o primă serie de contramăsuri în valoare de peste 20 de miliarde de euro, începând cu data de 15 aprilie. Ungaria, singura ţară care s-a opus. Ce urmează?
09/04/2025 20:44

 Comisia Europeană a anunţat miercuri că a obţinut sprijinul ţărilor UE şi că a aprobat un prim set de contramăsuri la tarifele SUA pentru oţel şi aluminiu care se vor aplica incepand cu data de ...

Care este miza banilor în scandalul retragerii lui Lasconi și în puciul din USR
09/04/2025 20:00

 USR a inovat in politică puciul in timpul campaniei. Statutul Uniunii are insă prevederi clare, nu este ambiguu: desemnarea candidatului la „prezidentiale” este atributul exclusiv al Congres ...

Meteorologii ANM au actualizat prognoza și anunță o schimbare radicală a vremii, înainte de Florii
09/04/2025 19:48

Meteorologii ANM au actualizat prognoza meteo si arată că pană vineri vom avea in continuare temperaturi foarte scăzute, ninsori si ploi. Începand de vineri, temperaturile vor fi in crestere in toată ...

UE va aproba azi cel mai mare pachet de ajutoare militare letale acordat vreodată Republicii Moldova – Europa Liberă
09/04/2025 12:19

Uniunea Europeană urmează să aprobe pe 9 aprilie al doilea si cel mai mare pachet de ajutoare militare letale acordat vreodată Chisinăului, scrie Europa Liberă. Decizia urmează a fi luată in vreme ce SU ...

Alertă cod portocaliu de vreme severă: ninsori viscolite, vânt puternic și temperaturi negative în toată țara
09/04/2025 11:34

     Administratia Natională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineată, 9 aprilie, mai multe avertizări de vreme severă, valabile in următoarele zile in intreaga tară. Cea mai grav� ...

09/04/2025 06:25

Departamentul Apărării din Statele Unite analizează retragerea a 10.000 de militari americani din Romania, Polonia şi alte ţări din Europa de Est. Donald Trump a avertizat la inceputul anului că Uniunea ...

„Războiul” pare că abia acum începe. Donald Trump anunță taxe de 104% pentru importurile din China
08/04/2025 21:37

 Donald Trump a crescut tarifele, după ce a amenintat China că va majora la 50% taxele initiale. Măsura vine ca urmare a răspunsului de la Beijing. Autoritătile de acolo au pus la randul lor taxe vama ...

Donald Trump Jr vine în România
08/04/2025 12:18

Donald Trump Jr., unul dintre fiii presedintelui Statelor Unite ale Americii (SUA), vine in Romania pe 28 aprilie pentru un eveniment dedicat mediului de afaceri. Informatia, prezentată prima dată de G4 Media ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei