Încă un deputat PDL dă bir cu fugiţii
Dimensiune font:
Deputatul Valerian Vreme, preşedintele interimar al PDL Bacău, intenţionează să-şi anunţe mâine demisia din partid, urmând să opteze pentru o carieră politică independentă cel puţin pentru moment. Surse din rândul democrat-liberalilor băcăuani spun că motivele care ar sta la baza acestei decizii sunt datoriile financiare pe care organizaţia judeţeană a PDL Bacău le are, dar şi poziţia noului preşedinte al PDL, Vasile Blaga, faţă de preşedintele Traian Băsescu. La rândul său, Valerian Vreme a recunoscut că ia în calcul „toate opţiunile, inclusiv aceea de a părăsi PDL”. „Încă sunt în stadiul de analize. Sunt în curs analizele pe care am anunţat ca le fac în partid, de la cele financiare, relaţionale sau cele ce vizează problemele Oneştiului. Este posibil să apară orice decizie a mea”, a declarat preşedintele interimar al PDL Bacău. (D. Paşcu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau