'Incidentul terorist este în curs' în Algeria, potrivit Londrei
Dimensiune font:
Incidentul terorist din Algeria, unde armata algeriană a intervenit joi pentru a încerca să îi elibereze pe numeroşii ostatici reţinuţi într-un complex energetic, 'este în curs', a anunţat vineri dimineaţă Ministerul britanic de Externe, preluat de France Presse.
'Incidentul terorist este în curs', iar şeful guvernului britanic David Cameron va prezida vineri, la Londra, o nouă reuniune de criză la care vor participa miniştri şi responsabili din domeniul securităţii, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de diplomaţia britanică.
Comitetul 'Cobra', care a avut deja două şedinţe joi, 'va continua să se reunească atât timp cât va dura criza', a adăugat ministerul. Cetăţeni britanici se numără printre numeroasele persoane luate ostatice de o grupare islamistă cu legături cu Al-Qaida miercuri, într-un complex gazier din Sahara algeriană, a precizat Londra. Până acum, se ştie că un britanic a fost ucis în timpul atacului.
'După cum au spus deja premierul şi ministrul de externe /William Hague, n.r./, din ceea ce ştim pe baza informaţiilor comunicate de guvernul algerian, un britanic a fost ucis. Nu suntem în măsură să furnizăm şi alte informaţii în stadiul actual. Însă premierul a avertizat că s-ar putea să primim noi veşti proaste', a adăugat diplomaţia britanică.
Armata algeriană a lansat joi un asalt masiv împotriva comandoului islamist care i-a capturat pe ostatici. Niciun bilanţ oficial al acestei operaţiuni militare nu este cunoscut, dar conform unui purtător de cuvânt al islamiştilor, acţiunea s-ar fi soldat cu cincizeci de morţi, printre care 35 de ostatici şi 15 atacatori, informaţii neconfirmate însă oficial.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau