Kelemen: Antonescu nu a respectat intelegerea cu UDMR - Vezi ce continea acordul cu USL
Dimensiune font:
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a facut publice, miercuri, prevederile acordului semnat de maghiari cu liderii USL inaintea alegerilor generale. El a mentionat ca este pentru "prima data in 23 de ani" cand "un lider" a incalcat o astfel de intelegere.
Kelemen Hunor a spus ca acordul, semnat in septembrie 2012, cu trei luni inainte de alegerile parlamentare, de catre Victor Ponta, Crin Antonescu si el insusi, continea trei prevederi.
"Primul lucru, daca USL obtinea dupa alegeri sub 50%, urma sa formeze majoritatea parlamentara impreuna cu noi. Al doilea, daca USL obtine peste 50%, atunci ne invita sa formam impreuna o coalitie de guvernare. Iar al treilea lucru era ca vom discuta dupa alegeri, in functie de rezultatele pe care le va obtine fiecare", a dezvaluit liderul UDMR.
Kelemn Hunor a spus ca aceasta intelegere nu era secreta si ca era cunoscuta de catre "colegii mei".
"UDMR a respectat intelegerea, in spiritul si in litera celor semnate. In politica romaneasca si in orice politica astfel de intelegeri sunt naturale, nu este nimic iesit din comun. Pentru fiecare ciclu de patru ani au existat intelegeri. UDMR le-a respectat chiar si cand nu i-a convenit", a subliniat Kelemen Hunor.
Antonescu: Exista un acord semnat cu UDMR despre intentia de a construi impreuna o guvernare
Liderul UDMR l-a acuzat apoi pe presedintele PNL ca nu si-a respectat semnatura.
"Este pentru prima data in ultimii 23 de ani cand o astfel de intelegere nu este respectata de un lider care si-a pus semnatura", a punctat Kelemen.
Victor Ponta a anuntat, imediat dupa publicarea primelor rezultate ale alegerilor parlamentare, ca UDMR si-a manifestat intentia de a participa la guvernare. Ponta s-a aratat favorabil ideii, insa atat liderii PNL cat si cei ai PC s-au opus vehement. Ministrul Culturii, Puiu Hasotti, si vicepresedintele PNL, Norica Nicolai, au afirmat ca se opun "ferm" includerii UDMR in Executiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau