Lecţiile din manualul de religie bagă spaima în copii: povestea unei fetiţe al cărei tată este grav bolnav
Dimensiune font:
Lecţiile din manualele de religie au stârnit în ultimii ani numeroase critici. Deşi o mare parte a manualelor care aveau conţinut cu impact emoţional asupra copiilor au fost retrase, noile manuale stârnesc la rândul lor controverse.
Începând cu anul şcolar 2014 - 2015, în clasele întâi şi doua au fost introduse manuale de religie noi, care, cel puţin teoretic, ar trebui să insufle elevilor valori şi atitudini pozitive.
Informaţiile din noile manuale ar trebui să respecte învăţătura şi spiritualitatea Bisericii, să fie adaptate experienţei de viaţă a copiilor.
De asemenea, profesorii trebui să se axeze pe relaţiile dintre diferite evenimente istorice şi religioase, iar activităţile practice să promoveze experienţele religioase ale copilului din familie şi biserică. Aşadar, noile manuale ar fi trebuit să elimine complet lecţiile care ar putea avea un impact emoţional asupra copiilor, însă nu s-a întâmplat aşa.
În manualul de Religie, creştin ortodoxă, de clasa a II-a a Editurii Sf. Mina, elevii afla că primul lucru pe care trebuie să îl facă în cazul în care se pierd într-un magazin, este să se roage la Dumnezeu (vezi exemplul din galeria foto).
În acelaşi manual, la pagina 75, autorii prezintă un text în care este relatată povestea unei fetiţe, al cărei tată este grav bolnav.
După ce află că Alexandra plânge în hohote şi relatează învăţătoarei că doctorii au cerut mamei că să îl ia acasă, pentru că nu mai au ce se îi facă, elevii decoperă, în final, că tatăl Alexandrei s-a făcut bine după ce învăţătoarea le-a cerut să se roage pentru el şi să îl pomenească în rugăciuni, atât colegilor, cât şi elevilor de la alte clase.
Conţinutului manualelor de religie a fost criticat vehement în 2012, când Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a cerut retragerea lor, pe motiv că îi „agresau psihic pe copii”.
În septembrie 2012, ASUR a cerut Ministerului Educaţiei să retragă „de urgenţă“ manualele de religie care promovează „intoleranţa religioasă“ şi care îi agresează psihic pe copii, prin repetarea obsesivă a temelor despre păcat, iad şi diavoli.
Concret, spuneau cei de la ASUR, copiilor li se inducea ideea că nerespectarea cu stricteţe a „poruncilor“ îi condamnă la „osânda veşnică“.
În replică, Patriarhia Română a solicitat atunci la rândul său ministerului să intervină pentru a clarifica condiţiile prevăzute de lege pentru predarea religiei în şcolile publice. În manualul de Religie de la Editura Sf. Mina, clasa I, le exemplifica elevilor ce păţeşti dacă minţi sau dacă faci rău. Dacă minţi, atunci vei fi calcat de maşină, în manual fiind o ilustraţie cu un copil accidentat. Invăţătura: "Bine faci, bine găseşti. Rău faci, rău găseşti".
Reprezentanţii Bisericii au anunţat că vor revizui manualele de religie, îmbunătăţindu-le conţinutul, urmând ca din toamnă să apară şi în varianta digitală.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau