LIVEVIDEO Biden, despre evacuările din Afganistan: Nu cred că aliații pun la îndoială credibilitatea SUA

BIDEN  9107600

Dimensiune font:

| 20-08-2021 21:16

Joe Biden a declarat vineri că nu poate garanta „rezultatul final” al operațiunii de evacuare din Kabul, una dintre „cele mai dificile din istorie” la sfârșitul unui război de douăzeci de ani în Afganistan. ”Aliații noștri nu ne pun la îndoială credibilitatea”, spune Biden.

"Nu pot promite care va fi rezultatul final", a declarat președintele SUA în timpul unui discurs la Casa Albă, anunțând că Statele Unite au evacuat 13.000 de persoane din Afganistan începând cu 14 august. 

  • Președintele american Joe Biden a spus vineri că o evacuare masivă a americanilor și aliaților afgani din Afganistan este o operațiune riscantă
  • am suspendat pentru câteva ore zborurile de evacuaree, dar pentru ”a ne asigura că putem procesa evacuații care sosesc la punctele de tranzit
  • Chiar și așa, ieri am reușit să evacuăm 5.700 de persoane... și lucrăm pentru a verifica numărul americanilor care sunt încă în țară
  • Promit americanilor aflați în Afganistan că vor fi evacuați
  • Voi mobiliza orice resursă necesară
  • Orice atac asupra forțelor sau perturbare va întâmpinat de forță
  • Sunt în contact constant cu talibanii în contextul evacuărilor
  • SUA este antentă la orice potențial atac terorist la sau în apropiere de Aeroportul din Kabul
  • G7 se va întruni săptămâna viitoare pentru a discuta situația din Afganistan
  • Aliații noștri sunt alături de noi
  • Port povara în fiecare zi
  • Va fi timp pentru critici, dar acum sunt concetrat să fac treaba asta
  • Am vorbit cu aliații si nu am văzut punerea la îndoială a credibilității SUA, ci opusul
  • Cred că aliații afgani ai SUA pot fi evacuați până pe 31 august
  • Nu există indicii că cetățenii americani sunt blocați de către talibani să ajungă la aeroport.

 

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com
  

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail lucicalcc@gmail.com
  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Volodimir Zelenski trage tare cu aderarea Ucrainei la NATO
23/12/2024 00:21

Aderarea Ucrainei la NATO este ''realizabilă'', dar Kievul va trebui să lupte pentru a convinge ţările membre ca acest lucru să se intample, a afirmat duminică preşedintele Volodimir Zelenski, intr-un di ...

35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989
22/12/2024 18:39

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis duminică pe reţeaua X un mesaj cu ocazia implinirii a 35 de ani de la revoluţia romană. "În urmă cu 35 de ani, romanii s-au ...

Român înconjurat de trupele speciale germane, din cauza mirosului din portbagaj: Au avut șocul vieții când l-au deschis
22/12/2024 18:17

Operatiune a trupelor speciale germane la benzinărie din Cham. Alertati de mirosul cadaveric emanat din portbagajul masinii sale, mai multi oameni au alertat politistii. Cand criminalistii au deschis masina, a ...

Donald Trump face un anunț care poate schimba istoria: SUA vor să preia controlul unei rute strategice
22/12/2024 10:55

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a atacat ceea ce a numit taxele „ridicole” percepute navelor americane care folosesc Canalul Panama şi a ameninţat că va cere Statelor Unite să recapete controlu ...

Joe Biden tocmai a complicat serios lucrurile în Asia: China are o reacție virulentă, după ultima decizie venită din SUA
22/12/2024 09:04

Beijingul a anunţat că se opune „ferm” noului ajutor american pentru apărare in valoare de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, insula supusă unei presiuni militare chineze tot mai mari Joe Biden a ...

Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
22/12/2024 08:57

Un roman si-a transformat Dacia 1300 intr-o masină electrică si a obtinut omologarea la RAR. Dacia modificată are un motor de 40KW si o baterie de 20KWh. „A rezultat o putere de 41 CP. Masina atinge o vit ...

Cum se afumă corect slănina. Ce lemn trebuie să folosești și de ce
22/12/2024 00:28

Afla cum sa pregatesti slanina inainte de afumare, care sunt pasii pe care sa ii respecti, cat timp se tine la saramura si mai ales ce fel de lemn trebuie sa folosesti pentru ca aceasta sa iasa aromata. Cea ...

Cum arată viața lui Carmen Tănase la vârsta de 63 de ani. Dieta cu care a topit 10 kilograme
22/12/2024 00:23

Carmen Tănase are o viată implinită la varsta de 63 de ani, fiind una dintre cele mai indrăgite actrite de teatru, film si tv. Cariera ei a luat avant in momentul in care a apărut in serialele difuzate la ...

Ce mai face Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
22/12/2024 00:21

Rares Prisăcariu, castigătorul sezonului 13 al emisiunii „Romanii au Talent,” a continuat să impresioneze publicul cu ambitia si determinarea sa. Micutul, renumit pentru talentul său extraordinar de a r ...

llie Bolojan vrea un AUDIT financiar la PNL din cauza cheltuielilor masive. Peste 90 de MILIOANE de lei, cheltuite pentru alegerile din luna decembrie
21/12/2024 17:09

Presedintele Partidului Liberal Ilie Bolojan a anuntat membrii din conducerea PNL că va comanda un audit financiar pentru o evidentă clară a modului in care s-au cheltuit banii in ultimul an. Conducerea PNL ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei