Lupta împotriva 'terorismului', una dintre priorităţile G8, în 2013 (Cameron)
Dimensiune font:
Lupta împotriva terorismului se va afla în centrul acţiunii G8 în 2013, an în care Marea Britanie deţine preşedinţia Grupului celor opt state puternic industrializate, a anunţat premierul britanic David Cameron, luni, la Londra, relatează AFP.
'Voi utiliza preşedinţia G8 în acest an pentru a face în aşa fel încât problema terorismului şi modul în care îi răspundem să se afle în centrul programului nostru /../', a declarat David Cameron în faţa deputaţilor britanici, pe care i-a informat în legătură cu deznodământul luării de ostatici din Algeria.
Africa de Nord a devenit un 'magnet' pentru jihadiştii din alte ţări şi 'această ameninţare este pe cale să necesite mai mult ca niciodată un răspuns internaţional', a susţinut responsabilul britanic.
Trei britanici au fost ucişi şi alţi trei sunt presupuşi morţi după luarea de ostatici ce a avut loc la un complex de exploatare a gazelor în Algeria şi care s-a încheiat sâmbătă într-o baie de sânge.
Grupul G8 este alcătuit din SUA, Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Rusia.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau