Managerul de la 'Victor Babeș' vorbește despre bacteria care efectiv mănâncă carnea de pe oase: Am avut și în România
Dimensiune font:
Sindromul şocului toxic streptococic, fenomen semnalat în ultima perioadă în Japonia, nu reprezintă ”o ameninţare” în România, afirmă managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Capitală, Simin Aysel Florescu. Conform acesteia, medicii români au tratat inclusiv înainte de pandemie un pacient tânăr, care a avut această afecţiune şi care s-a vindecat
Aceasta a explicat că frecvenţa în România a acestei boli este una ”sporadică”.
”Nu cred că reprezintă o ameninţare pentru noi, în acest moment. De ce vă spun? Nu este ceva nou. Infecţiile streptococice nu sunt ceva nou nicăieri în lume. Acest sindrom al şocului toxic streptococic apare, de obicei, e precedat de infecţiile streptococice invazive cutanate. (...) Au existat şi în România şi există şi în continuare noi am avut, în urmă cu ceva ani, înainte de pandemie, un pacient în terapie intensivă, 20 de ani avea, cu sindrom de şoc toxic streptococic, cu rash-ul acela specific, cu descuamare, cu stare septică evidentă, a necesitat terapie intensivă, şi care a scăpat. Deci nu este o boală nouă”, a afirmat Simin Aysel Florescu.
Conform medicului, şocul toxic nu este ”o boală obişnuită, curentă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau