MApN: Admiterea în unitățile de învățământ militar liceal și posliceal
Dimensiune font:
Unităţile de învăţământ militar liceal şi postliceal, care organizează admiterea, stabilesc subiectele, baremurile şi modul de notare, precum şi componenţa comisiilor de admitere, potrivit MApN.
Potrivit sursei citate, manualele şcolare valabile pentru admiterea în învăţământul militar sunt cele prevăzute pentru evaluarea naţională sau examenul de bacalaureat, din anul şcolar 2012/2013.
La stabilirea subiectelor, se vor lua în considerare toate manualele alternative valabile pentru disciplinele la care se organizează probe de admitere.
Unităţile de învăţământ militar liceal şi postliceal pot percepe de la candidaţi taxe de înscriere, în valoare de 10 lei, pentru prima categorie de instituţii, şi 50 de lei, pentru cea de-a doua. Sunt exceptaţi de la plata unei astfel de taxe candidaţii care dovedesc, cu documente, că îndeplinesc una din următoarele condiţii: sunt orfani de ambii părinţi; provin de la case de copii sau plasamente familiale; sunt copii ai cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti sau ai funcţionarilor publici/salariaţilor civili contractuali ce îşi desfăşoară activitatea în Ministerul Apărării Naţionale; sunt copii ai pensionarilor din Ministerul Apărării Naţionale; sunt copii ai cadrelor militare în activitate sau ai soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, decedate/decedaţi în timpul şi/sau din cauza serviciului, ca urmare a unor acţiuni militare, accidente, catastrofe, a unor acte de devotament excepţional sau a unor misiuni în teatrele de operaţii, în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare; au venituri lunare, pe membru de familie, calculate în luna anterioară desfăşurării concursului de admitere, care nu depăşesc salariul minim net pe economie, stabilit prin deducerea din salariul minim brut a impozitului persoanelor cu copii în întreţinere; sunt absolvenţi ai colegiilor militare liceale, promoţia 2013; sunt soldaţi şi gradaţi profesionişti sau funcţionari publici/personal civil contractual din Ministerul Apărării Naţionale.
Pentru absolvenţii colegiilor militare liceale, promoţia 2013, soldaţii şi gradaţii profesionişti din MApN, cazarea şi hrana se asigură gratuit de instituţia militară de învăţământ, potrivit normelor legale în vigoare.
Corectarea şi notarea probelor de admitere susţinute sub formă de test grilă se efectuează în aceeaşi zi, în prezenţa candidatului, de către doi corectori, asistaţi de alţi doi candidaţi, în aceeaşi sală în care au susţinut proba, imediat după terminarea timpului stabilit pentru aceasta.
Mediile/punctajele generale obţinute de candidaţi la admitere sunt valabile pentru stabilirea ordinii de clasificare numai la instituţia la care aceştia au candidat.
Unităţile de învăţământ militar liceal şi postliceal au obligaţia să restituie în cel mult 24 de ore de la depunerea cererii şi necondiţionat, fără perceperea unei taxe, dosarele candidaţilor declaraţi NEADMIS sau RESPINS care doresc să participe, ulterior, la admiterea în instituţii civile de învăţământ sau celor care renunţă la locul obţinut prin admitere, după afişarea rezultatelor finale.
Dosarul de candidat se înmânează titularului, sub semnătură. În cazul candidaţilor declaraţi NEADMIS sau RESPINS, dosarele care nu au fost ridicate personal de către aceştia de la secretariatele comisiilor de admitere se trimit birourilor informare-recrutare, în termen de cinci zile de la finalizarea concursului.
Admiterea în colegiile militare liceale
Prima etapă a admiterii se desfăşoară în perioada 30.05-01.06.2013. La prezentarea la sediul colegiului militar liceal, candidaţii trebuie să aibă asupra lor următoarele documente: cartea de identitate sau, în cazul în care nu au împlinit 14 ani, certificatul de naştere; anexa la fişa de înscriere, eliberată de unitatea şcolară la care au urmat cursurile gimnaziale, în original, care se depune la secretariatul comisiei de admitere. Candidaţii susţin o probă eliminatorie, la 31 mai, sub forma unui test grilă de verificare a cunoştinţelor, la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică. Rezultatele se afişează în ziua susţinerii testului şi nu reprezintă rezultatele finale ale admiterii. Sunt declaraţi ADMIS la proba eliminatorie candidaţii care obţin la testul grilă cel puţin nota 6,00.
Notele obţinute se iau în considerare la calculul mediei finale de admitere. Candidaţii care obţin la testul de verificare mai puţin de nota 6,00 sunt declaraţi RESPINS şi urmează să participe la evaluarea naţională şi repartizarea computerizată în liceele din reţeaua Ministerului Educaţiei Naţionale.
Etapa a doua are loc la data de 8 iulie. Candidaţii care au fost declaraţi ADMIS în prima etapă şi au participat la evaluarea naţională se prezintă la colegiile militare liceale, cu fişa de înscriere şi foaia matricolă. Sunt declaraţi ADMIS candidaţii ale căror medii finale se situează, în urma ierarhizării, în limita numărului de locuri aprobate pentru fiecare colegiu militar liceal.
La medii egale, departajarea candidaţilor se face folosind, în ordine, următoarele criterii: media generală obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a; media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a; nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale; nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Dacă egalitatea persistă, departajarea se face după nota obţinută la testul de verificare. În cazul în care pe ultimul loc există candidaţi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate mai sus egale, atunci toţi aceştia sunt declaraţi ADMIS în colegiul militar liceal pentru care au optat.
realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau