MApN: Aeronava C-27 J Spartan a decolat spre Algeria pentru repatrierea celor doi români morţi
Dimensiune font:
Aeronava Flotilei 90 Transport Aerian de tip C-27 J Spartan a decolat, luni, la ora 14,35, de pe Aeroportul Otopeni, spre Algeria, după obţinerea tuturor aprobărilor de survol, pentru repatrierea celor doi români care şi-au pierdut viaţa ca urmare a atacului terorist de la In Amenas, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai Ministerului Apărării Naţionale.
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a aprobat efectuarea unui zbor militar către Alger, pentru repatrierea celor doi români morţi, la solicitarea ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.
Decesul primului român a fost anunţat sâmbătă de către premierul Victor Ponta, care preciza că ceilalţi patru români au fost salvaţi. Duminică MAE a informat că încă un român, care reuşise să părăsească zona In Amenas, şi-a pierdut viaţa în spital în urma rănilor suferite.
Ministerul Afacerilor Externe şi-a exprimat 'profunda dezamăgire' pentru modul în care a fost informat de către autorităţile algeriene în legătură cu situaţia celui de-al cincilea român aflat în zona atacată de o grupare islamistă, decedat în spital.
'Din informaţiile deţinute de către autorităţile române rezultă că decesul a intervenit în spital ca urmare a rănilor grave suferite. MAE îşi exprimă profunda dezamăgire pentru faptul că autorităţile algeriene nu ne-au informat corect, complet şi la timp în legătură cu situaţia reală a cetăţeanului român', a afirmat secretarul general al MAE, Robert Cazanciuc, într-o conferinţă de presă.
Ambasadorul Algeriei la Bucureşti, Habib Chawky Hamraoui, a afirmat, în schimb, luni că autorităţile algeriene le-au transmis foarte clar autorităţilor de la Bucureşti informaţii cu privire la cei cinci români implicaţi în atacul terorist de la In Amenas.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau