Marea Britanie: Armata defiinţează încă 5.300 de posturi
Dimensiune font:
Ministerul britanic al apărării a confirmat, marţi, desfiinţarea a încă 5.300 de posturi din armată, conform programului de reduceri ale efectivelor anunţat de guvern, relatează AFP.
Această 'a treia tranşă a programului va afecta până la 5.300 de membri ai armatei', a indicat, într-un comunicat, secretarul de stat în cadrul Ministerului Apărării Mark Francois. El a precizat că aceste concedieri, care vor deveni efective în iunie, nu îi vizează pe militarii aflaţi în Afganistan, în prezent în număr de 9.000, nici pe cei care sunt pe cale să plece către teatrele de operaţiuni din această ţară.
Efectivele armatei regulate vor trece de la 102.000 la 82.000 de persoane până în 2020, în timp ce numărul rezerviştilor se va dubla pentru a ajunge la 30.000 de bărbaţi şi femei.
Reducerile de efective au fost decise în 2010, în cadrul 'Reviziei strategice a apărării şi securităţii' (SDSR). Anunţul de marţi, care nu afectează decât trupele terestre, reprezintă al treilea val de suprimări ale posturilor în forţele armate britanice.
Circa 6.620 de posturi în total au fost deja eliminate în marină, armata terestră şi aviaţie, în septembrie 2011 şi iunie 2012, fiind vorba de plecări în majoritate voluntare.
Ministerul Apărării a indicat că va exista, fără îndoială, un nou val de concedieri, care va viza în special personalul militar medical.
Ca urmare a acestui regim drastic pus în aplicare în cadrul politicii guvernamentale de reducere a cheltuielilor publice, efectivele forţelor armate britanice se vor afla la cel mai redus nivel de la începutul secolului al XIX-lea.
Anunţurile au suscitat îngrijorări, în urma unor afirmaţii anterioare ale lui David Cameron, care s-a declarat determinat să lupte împotriva terorismului în special în Africa de Nord, după luarea masivă de ostatici din Algeria. 'Există temeri referitoare la impactul militar al acestei pierderi de competenţe şi de capacitate, într-o eră a ameninţărilor sporite şi a unor noi provocări mondiale', a declarat la postul de radio BBC laburistul Jim Murphy.
La rândul său, deputatul liberal-democrat Menzies Campbell l-a întrebat luni pe David Cameron despre capacitatea financiară a agenţiilor de apărare şi informaţii britanice de a atinge aceste obiective. 'Bineînţeles, nivelul resurselor constituie întotdeauna o provocare, chiar şi atunci când sunt bani din plin, ceea ce nu este valabil în prezent', a răspuns premierul, precizând că bugetul apărării şi securităţii rămâne 'stabil', la 33 de miliarde de lire sterline (39,3 miliarde de euro).
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau