Nou caz în Anglia, care sugerează transmiterea de la persoană la persoană
Dimensiune font:
Cel de-al 11-lea caz mondial de infectare cu un nou coronavirus asemănător cu SARS a fost diagnosticat la un britanic, rudă cu un alt pacient tratat pentru aceeaşi maladie, ceea ce 'sugerează o transmitere de la persoană la persoană', au anunţat miercuri autorităţile sanitare, relatează AFP.
Potrivit agenţiei britanice pentru protecţia sănătăţii (HPA), este vorba de cel de-al treilea caz identificat în Marea Britanie de infectare cu acest virus care face parte din aceeaşi familie ca SARS şi care a cauzat până acum moartea a cinci persoane (trei în Arabia Saudită şi două în Iordania).
Pacientul, care locuieşte în Marea Britanie şi care nu a călătorit recent, primeşte îngrijiri medicale intensive la Spitalul Queen Elisabeth din Birmingham (centru), a declarat HPA într-un comunicat, potrivit Agerpres, adăugând că acest caz ridică 'la unsprezece numărul de cazuri confirmate în lume'. Agenţia a precizat că pacientul este vulnerabil la infecţii respiratorii.
HPA a mai precizat că ultima persoană infectată face parte 'din aceeaşi familie cu cea anunţată luni, 11 februarie'. La acea dată, agenţia indicase că virusul a fost diagnosticat la un locuitor al Marii Britanii care călătorise recent în Pakistan şi Orientul Mijlociu.
'Confirmarea unei infecţii cu noul coronavirus la o persoană care nu a călătorit în Orientul Mijlociu sugerează că s-a produs o transmitere de la persoană la persoană, care a avut loc în Marea Britanie', a declarat într-un comunicat profesorul John Watson, şef al departamentului de boli respiratorii în cadrul HPA.
'Riscul asociat noului coronavirus în ceea ce priveşte populaţia britanică rămâne foarte redus', a subliniat acesta în comunicatul amintit.
În total, conoravirusul a fost detectat la cinci persoane în Arabia Saudită (dintre care trei au murit), două în Iordania (doi morţi), trei în Marea Britanie şi unul în Germania.
Coronavirusurile fac parte dintr-o familie care include virusuri responsabile de simple răceli, dar şi virusul SARS (sindrom acut respirator sever), care a provocat o epidemie globală de 'pneumonie atipică' în 2003, soldată cu 800 de morţi.
rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau