Nu există un impact al încălzirii climatice asupra curentului marin El Niño (studiu)
Dimensiune font:
Curentul cald ciclic al Pacificului, El Niño, care afectează climatul întregii planete, nu pare să fi fost sensibil la încălzirea climatică din secolul al XX-lea, potrivit analizei unor fosile de corali datând de acum 7.000 de ani, relatează vineri AFP.
Cercetătorii au căutat să afle dacă frecvenţa şi amploarea lui El Niño se schimbă sub efectul încălzirii climatice sau al altor factori.
Autorii studiului, publicat în revista americană Science, datată vineri 4 ianuarie, n-au putut detecta un impact notabil după ce-au analizat creşterea lunară a unor schelete de corali de-a lungul a 70 de secole în două insule tropicale ale Oceanului Pacific, unde efectele lui El Niño sunt mai intense.
Această tehnică a permis reconstituirea evoluţiei temperaturilor şi a precipitaţiilor în cursul perioadei menţionate.
Cercetătorii au indicat, de asemenea, că rezultatele analizei lor contrazic unele modele pe calculator potrivit cărora El Niño reacţionează la variaţiile radiaţiilor solare.
Bazându-se pe noi date, ei au măsurat frecvenţa intensităţii lui El Niño şi au constatat o creştere uşoară în secolul al XX-lea, care, din punct de vedere statistic, este semnificativă şi ar putea avea legătură cu schimbarea climatică indusă de activităţile omului, în opinia lor.
Dar datele furnizate de analiza scheletelor de corali arată o intensitate şi mai mare a lui El Niño în urmă cu 400 de ani, cu toate că durata a fost mai scurtă.
''Nivelul variaţiei lui El Niño constatat în secolul al XX-lea nu este astfel fără precedent'', a subliniat Kim Cobb, profesor de ştiinţe privind atmosfera şi Terra de la Institutul de tehnologii din statul american Georgia /sud-est/, principalul autor al acestor lucrări.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau