Iubitorii de artă vor fi martori, de marţi până joi, ai unui serial de şase licitaţii, care cuprind şase secole din istoria artei - de la capodopere ale artei româneşti şi europene, datând din secolul al XVI-lea, la tablouri şi sculpturi de artă contemporană, informează Mediafax.
În cele trei zile, aproape 500 de obiecte de artă sunt propuse de Artmark în cadrul licitaţiilor de Artă postmodernă şi contemporană, Sculptură şi mobilier de grădină, Art Nouveau şi Romantism, Militaria şi antichităţi, Pictură şi sculptură europeană, respectiv Curiozităţi.
Miza de la care porneşte această sesiune de licitaţii este varietatea şi accesibilitatea, oferind astfel colecţionarilor şi investitorilor - atât celor cu renume pe piaţa de artă, cât şi celor aflaţi la începutul unei colecţii - posibilitatea de a adjudeca opere de valoare, pornind de la 100 de euro şi ajungând la 100.000 de euro.
Gama de obiecte de artă oferită la sesiunea de licitaţii din această săptămână este deosebit de variată, printre acestea numărându-se o xilogravură realizată în 1511 de Albrecht Durer (2.500 - 4.500 de euro).
Din categoria rarităţi extreme şi curiozităţi, pasionaţii pot licita, de exemplu, pentru un vin de Miniş din colecţia regală, recolta 1944 (preţ de pornire 1.500 de euro), o sabie masonică de ceremonie din anii '20 (preţ de pornire 350 de euro) şi o felicitare de Anul Nou semnată de Nicolae Ceauşescu (preţ de pornire 40 de euro).
Cele mai valoroase opere propuse de Artmark în sesiunea de licitaţii 16 - 18 aprilie sunt panoul decorativ art nouveau al lui Ştefan Luchian "Primăvara (Două muze)" (valoare estimativă 100.000 - 200.000 de euro), din Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism, precum şi întreaga selecţie din colecţia de artă clasică a celebrului diplomat român Vasile Stoica (4 loturi de grafică şi 8 loturi de pictură), al cărei preţ total de pornire este de 169.000 de euro, din Licitaţia de Pictură şi Sculptură Europeană.
Programul sesiunii de licitaţii Artmark este următorul: Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană & Licitaţia de Sculptură şi Mobilier de Grădină - marţi, ora 19.00, Athénée Palace Hilton; Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism & Licitaţia "Militaria şi Antichităţi" - miercuri, ora 19.00, Athénée Palace Hilton; Licitaţia de Pictură şi Sculptură Europeană, inclusiv o parte a Colecţiei de Artă Clasică a diplomatului Vasile Stoica & Cabinetul de curiozităţi - joi, ora 19.00, JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Adauga comentariul tau