Osemintele lui Constantin Brâncuşi, REPATRIATE în cel mult două luni
Dimensiune font:
Repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi ar putea să se facă până cel târziu în luna iulie. Avocaţii angajaţi de statul român au găsit o portiţă legislativă pentru ca repartierea celui mai mare sculptor român să se realizeze cât mai repede.
Avocaţii angajaţi de statul român au găsit o soluţie pentru ca rămăşiţele lui Constantin Brâncuşi să poată fi repatriate în cel mai scurt timp. În mod normal, procesul ar fi putut dura chiar şi trei ani, însă acum, procedurile ar putea să se încheie în cel mult două luni, informează România TV.
În luna iulie, după mai bine de jumătate de veac de la moartea sa, cea mai mare dorinţă a sculptorului ar putea să fie îndeplinită: să fie înmormântat la Hobiţa, în Gorj, localitatea sa natală.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti a declarat că ţara sa nu are nimic împotrivă ca osemintele sculptorului să ajungă în România. "Repatrierea lui Brâncuşi nu este deloc o chestiune care ţine de statul francez, este o chestiune de drept privat. Există un executor testamentar. Acesta decide locul în care va fi depusă persoana decedată. Statul nu intervine când acest executor acceptă schimbarea locului în care sunt depuse osemintele", a declarat Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti.
Constantin Brâncuşi a murit pe 16 martie 1957, la Paris. Înainte să moară, l-a chemat pe arhiepiscopul Teofil pentru a se spovedi şi i-a spus că moare "cu inima tristă", pentru că nu se poate întoarce în ţara lui.
Statul român a început procedurile de repartirere la demersul făcut de scriitorul Laurian Stănchescu şi a angajat o echipă de avocaţi, care colaborează deja cu o casa de avocatură din Franţa. Ministerul Culturii însă nu s-a interesat de ultimele detalii privind repatrierea lui Brâncuşi şi nu a vrut să facă declaraţii.
Sursa: rtv.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau