Patronul UNTOLD, prima reacție la acuzațiile că ar fi abuzat sexual doi minori: 'Scenariul SF al unor șantajiști'
Dimensiune font:
Bogdan Buta, patronul Untold, a oferit primele declarații după ce a fost acuzat că ar fi abuzat sexual doi minori.
Milionarul infirmă toate informațiile apărute în presă și susține că scenariul este unul SF, iar în spatele s-ar afla mâna unor șantajiști.
Bogdan Buta susține că nu va „coborî în această mocirlă”, ci va apela la justiție ca singura formă de interacțiune cu cei care au complotat împotriva lui.
„Adevărul este următorul și foarte simplu. Scenariul SF complotat și prezentat în material este doar rezultatul unor minți bolnave, a unor șantajiști și infractori de cea mai joasă speță. Dacă cineva vrea să se coboare la nivelul acestei mizerii este alegerea fiecăruia. Eu nu voi coborî în această mocirlă, ci voi alege calea justiției ca singura formă de interacțiune cu acești infractori. Nu va mai exista nicio altă poziție sau interacțiune pe subiect, decât procese sau plângeri penale”, a declarat Bogdan Buta.
Autosesizarea organelor de cercetare penală
IPJ Cluj și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj s-au autosesizat cu privire la acuzaţiile la adresa lui Bogdan Buta. Antreprenorul este acuzat în presa locală că ar fi agresat sexual, în anul 2021, doi minori.
Doi tineri susțin că au făcut sex, pe când erau minori, cu partonul Untold, Bogdan Buta. Acest lucru s-ar fi întâmplat în urmă cu aproape 3 ani în casa patronului festivalului de munzică. Informațiile apar în ziarul Strict Secret, iar unul dintre tineri povestește că au fost contactați de Bogdan Buta pe Tinder. Tinerii nu știau că este vorba despre patronul Untold când s-au dus la el să bea. Erau trei, dintre care doi ar fi făcut sex cu acesta după ce au băut câteva ore. Unul avea 16 ani și el este cel care a povestit ce s-a întâmplat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau