PDL caută candidatul ideal pentru Cotroceni
Dimensiune font:
* în viziunea lui Cristian Preda, acesta trebuie să fie pro-american, să vorbească două limbi străine şi să aibă simţul umorului
Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda prezintă pe blogul personal un „portret ideal” al candidatului la prezidenţiale, după ce liderul PDL, Vasile Blaga, le-a cerut membrilor formaţiunii să formuleze, până pe 28 ianuarie „criteriile” după care va fi decis acesta. „Nu se califică, în opinia mea, cei care s-au îmbogăţit din contracte cu statul. Poate fi, în schimb, candidat un om de afaceri veritabil, ca şi cineva care nu are această experienţă, dar nici nu confundă capitalismul cu spolierea statului. N-ar trebui să fie preşedinte cineva care nu a învăţat vreo meserie sau care a avut o carieră birocratică sau politică modestă, cum e, de pildă, cea de ministru al sportului într-un guvern de coaliţie cu 7 partide şi două duzini de portofolii”, consideră Cristian Preda.
De asemenea, potrivit acestuia, candidatul la prezidenţiale ar trebui „să cunoască Uniunea Europeană - nu de la televizor, ci dintr-o experienţă politică sau administrativă semnificativă şi să nu fie anti-american, adică anti-modern. „Să poată vorbi liber fără să plictisească şi să stăpânească la un nivel convenabil minimum două limbi de circulaţie internaţională. Pentru a reprezenta cu adevărat naţiunea şi statul, şi nu o tabără politică, e nevoie de experienţa distanţei, a neutralităţii critice. Avem nevoie de un preşedinte al României, nu al USL, al PDL sau al oricărui alt „trib”. Last but not least, să aibă umor, deşi face politică”, mai spune eurodeputatul. (B. Talancă)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
teo
Jan 20, 2013
spuneti-i sa inchida gura cacanarului ..sa nu ne mai incurce.. asta ma reprezinta pe mine, cinstit, onest, cetatean roman, care am muncit? sictir total, pupincuristule ...
Adauga comentariul tau