Planul cu privire la armele de foc propus de Barack Obama
Dimensiune font:
Barack Obama a semnat miercuri 23 de măsuri de reglementare şi a propus o serie de procese legislative în cadrul luptei împotriva violenţelor cauzate de arme de foc în Statele Unite.
Partea legislativă a acestui plan necesită votul Congresului, unde este necesar ca democraţii să coopereze cu republicanii, care deţin controlul asupra Camerei Reprezentanţilor şi dispun de o majoritate de blocaj în Senat.
- VERIFICĂRI DE IDENTITATE
Aproximativ 40% dintre vânzările de arme de foc se fac fără verificarea cazierului judiciar sau a identităţii cumpărătorului. Legea actuală cere efectuarea acestor verificări, într-o bază de date FBI, doar în cazul unor achiziţionări realizate în magazine sau la producători. Vânzătorii ocazionali, pe Internet şi mai ales în foarte numeroasele târguri de arme, vor fi obligaţi să consulte fişierul poliţiei federale. Însă Congresul trebuie să aprobe această modificare.
Acest fişier este, de altfel, foarte criticat, de mult timp, de către asociaţii, din cauza unor erori şi omisiuni. Patru decrete semnate de către Barack Obama, miercuri, vizează o ameliorare a transmiterii de informaţii între poliţiştii locali şi FBI, în special cu privire la persoane care sunt afectate de maladii mentale, prin intermediul unor stimulente financiare.
- INTERZICEREA ARMELOR DE ASALT ŞI A ANUMITOR MUNIŢII
Barack Obama cere Congresului să prelungească interzicerea armelor de asalt, în vigoare în perioada 1994-2004, care nu a fost prelungită din cauza lipsei unui consens politic. Această interdicţie comportă numeroase probleme, ca de exemplu faptul că producătorii au putut să o ocolească modificând anumite aspecte ale modului în care arată armele lor. Interdicţia nu se va aplica retroactiv şi nu va viza armele deja aflate în circulaţie, lucru care, potrivit CBS, este prevăzut în proiectul lui Barack Obama. Aceasta este măsura care are cele mai slabe şanse să fie aprobată în Congres.
Preşedintele doreşte totodată interzicerea încărcătoarelor cu peste zece gloanţe, ca în perioada 1994-2004. Aceste încărcătoare permit tragerea a 30 de gloanţe în câteva secunde.
Gloanţele care penetrează blindaje, ale căror producere şi import sunt deja interzise, ar urma să fie interzise complet, inclusiv cele deja aflate în circulaţie.
- TRAFIC
Barack Obama vrea să pedepsească persoanele care cumpără arme pentru alte persoane, care nu au dreptul să deţină arme.
- BUGET ŞI CERCETARE
Preşedintele cere Congresului să finanţeze 15.000 de posturi de poliţişti, dar şi formarea a 14.000 de poliţişti şi conducători de şcoli pentru situaţii de urgenţă în caz de atac armat.
Congresul urmează să autorizeze totodată cercetarea asupra violenţei prin arme de foc, "inclusiv a legăturilor cu jocurile video, imagini media".
Barack Obama vrea, de asemenea, să faciliteze activitatea de trasabilitate a armelor până la producător.
- PROPRIETARI
Încurajarea proprietarilor de arme să le păstreze sub cheie, separat de muniţie.
- ŞCOLI
Crearea a 1.000 de posturi de poliţişti, psihologi şi asistenţi sociali în şcoli. Ameliorarea planurilor de urgenţă ale fiecărei şcoli, în caz de atac armat. Ameliorarea "atmosferei" şi comunicării în cadrul şcolilor, reducerea hărţuirii şi altor probleme complementare.
- BOLI MENTALE
Administraţia vrea să procedeze astfel încât copiii şi adulţii care suferă de probleme de natură psihiatrică să primească ajutorul şi tratamentul necesare.
Preşedintele cere Congresului noi bugete pentru formarea unor psihologi, consilieri şi altor profesionişti. Asigurătorii vor fi, de asemenea, nevoiţi să precizeze tratamentele psihiatrice pe care sunt obligaţi să le acopere, potrivit reformei sănătăţii votate în primul mandat al lui Barack Obama.
Sursa: mediafax.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau