Ponta: Aştept cu inima strânsă decizia în cazul lui Năstase, sper să fie eliberat
Dimensiune font:
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că aşteaptă "cu inima strânsă" decizia în cazul lui Adrian Năstase, el manifestându-şi speranţa ca verdictul să fie unul pozitiv şi Adrian Năstase să fie eliberat.
"În primul rând, îmi doresc ca azi decizia să fie favorabilă, pentru că, vorbesc în primul rând uman, cred că cel mai important lucru pentru familie, pentru toţi ceilalţi care îi suntem apropiaţi, ideea că azi va fi o decizie de eliberare este lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult", a spus Ponta.
El a spus că, după ce Năstase va fi eliberat, se va discuta şi despre politică.
"Repet, îmi doresc să fie acasă, să fie alături de familie. După aceea o să discutăm şi de politică, dar ăsta e lucrul cel mai important şi nu ascund faptul că aştept cu inima strânsă, sper ca verdictul să fie cel pozitiv", a spus Ponta.
Pledoariile în cazul eliberării mai devreme din închisoare a fostului prim-ministru Adrian Năstase s-au încheiat, judecătorul urmând a aprecia dacă deţinutul poate fi liberat condiţionat sau mai rămâne în detenţie.
Procurorul de şedinţă a solicitat instanţei Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti respingerea cererii de liberare condiţionată a lui Adrian Năstase, învocând faptul că deţinutul nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorior care l-au condamnat la doi ani de închisoare în procesul "Trofeul calităţii" referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale din 2004.
Avocaţii lui Năstase au respins susţinerile procurorului de şedinţă.
Decizia Judecătoriei sectorului 4 nu va fi definitivă, ea putând fi contestată la Tribunalul Capitalei.
sursa: realitatea.net
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau