Praga şi Bratislava sunt în continuare foarte apropiate
Dimensiune font:
la 20 de ani după „divorţul” lor pe cale amiabilă, cehii şi slovacii continuă să aibă relaţii politice şi economice strânse, iar mulţi dintre ei au astăzi impresia că trăiesc şi astăzi în aceeaşi ţară, relatează AFP
„Încă am reflexul de a gândi la ţara mea ca la Cehoslovacia”, afirmă Marek Odrobina, un avocat născut în Slovacia, dar care trăieşte de 20 de ani la Praga.
Pe data de 1 ianuarie 1993, la trei ani după „Revoluţia de catifea” care a înlăturat regimul comunist, Cehoslovacia s-a împărţit în două state independente. Orchestrată de cei doi premieri de la acea vreme, slovacul Vladimir Meciar şi cehul Vaclav Klaus, această separare, realizată la iniţiativa slovacilor, s-a desfăşurat în mod paşnic printr-un referendum.
Dar acum, două decenii mai târziu, unii continuă să deplângă dispariţia fostei federaţii şi crearea unei Republici Cehe cu o populaţie 10,5 milioane de locuitori şi a unei Slovacii cu 5,4 milioane. „Pe plan emoţional, cred că separarea a slăbit considerabil cele două ţări”, afirmă realizatorul ceh de filme Fero Fenic, deşi el admite că divizarea a calmat la acea vreme tensiunile dintre cele două naţiuni.
Comentatorul politic la săptămânalului slovac Trend Marian Lesko- consideră că slovacii „au pierdut două treimi dintr-o ţară care avea o greutate şi o influenţă importante în Europa Centrală”. Cu toate aceste, în opinia lui, separarea a oferit cehilor şi slovacilor o ocazie unică de „a se dezvolta ca societăţi şi ca state, de a-şi construi o bună reputaţie prin succesele lor, dar şi de a-şi vedea responsabilitatea proprie în cazul eşecurilor”.
Alţii sunt convinşi că separarea a fost benefică pentru fiecare dintre cele două state. „Fiecare dintre ţările noastre îşi are specificul ei. Este un lucru pozitiv că fiecare îşi poate urma propria cale”, estimează un avocat în vârstă de 39 de ani.
Republica Cehă şi Slovacia sunt astăzi membre în NATO, din anul 1999 şi respectiv 2004, şi le Uniunii Europene din anul 2004. Slovacia s-a alăturat zonei euro în anul 2009. Dar drumul către prosperitate s-a dovedit a fi mai greu decât s-a crezut iniţial, la fel cum s-a întâmplat în cazul tuturor ţărilor din fostul bloc sovietic care au dorit să se debaraseze de moştenirea comunistă.
„Un sistem corupt s-a instalat aici. Politicienii nu mai au scrupule„, se plânge ziaristul Martin Simecka, care s-a născut în Slovacia şi trăieşte la Praga. Potrivit raportului anual cu indicii de percepţie a corupţiei, elaborat de Transparency International, Republica Cehă ocupă anul acesta locul 54 într-un clasament cu 176 de state, cu opt locuri în faţa Slovaciei.
Republica Cehă se află în prezent în recesiune. În schimb, Slovacia se bucură de o creştere economică solidă. Cele două ţări, ale căror limbi sunt asemănătoare, cooperează intens în numeroase sectoare economice cheie, precum energia nucleară, apărarea şi transporturile. În urmă cu câteva luni, s-a vorbit chiar despre posibilitatea unui campionat de fotbal comun, ceea ce ilustrează nivelul raporturilor dintre ele. Studenţii din ambele ţări trec graniţa pentru a găsi facultatea cea mai convenabilă, iar această frontieră nici nu există pentru artiştii populari. Există şi emisiuni televizate comune, cum ar fi „Czechoslovakia's Got Talent”.
„Să trăieşti în Republica Cehă sau în Slovacia este acelaşi lucru. Nu simt nici o diviziune”, afirmă în încheiere un bucătar ceh stabilit în Slovacia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau