Preşedintele Ciprului şi şeful Băncii Centrale au primit ameninţări cu moartea
Dimensiune font:
Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, şi şeful Băncii Centrale, Panicos Demetriades, au primit ameninţări cu moartea pentru impozitarea depunerilor bancare de peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din insulă.
Ştirea a fost difuzată de canalul de televiziune Sigma, care citează un mesaj primit de ziarul Politis, semnat de un „grup de salvare a conturilor”, scrie Agerpres.
„Vă avertizăm că nu este o păcăleală. Vom începe cu nepoţii voştri, iar apoi ne vom ocupa de copii, iar pe voi vă vom lăsa la urmă, ca să simţiţi aceeaşi durere pe care o resimţim noi”, scrie în mesajul de ameninţare.
Persoanele care au trimis ameninţarea nu aparţin nici unui partid politic sau organizaţii.
„Jurăm că veţi muri”, se mai spune în scrisorile de ameninţare, care cer stoparea de îndată a impozitării depunerilor bancare.
Potrivit aceluiaşi text, „grupul nostru acţionează pe întreg teritoriul Ciprului şi îi va pedepsi pe toţi cei care au adus ţara la actuala situaţie”.
Redacţia ziarului Politis a predat mesajul poliţiei, care a pornit deja o investigaţie.
Nu este prima oară când guvernatorul Băncii Centrale din Cipru este ameninţat cu moartea. El şi-a trimis deja soţia şi copii în străinătate, chiar dacă a fost nevoit să-i retragă de la şcoală.
Sursa: antena3.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau