Prinţul Harry a povestit cum îşi umplea timpul liber alături de camarazi, în Afganistan
Dimensiune font:
După ce a povestit cum se derulau misiunile sale în timp ce era în Afganistan, prinţul Harry, cel de-al treilea în ordinea descendenţei la tronul Marii Britanii, a povestit şi ce făcea, alături de camarazi, în timpul liber, conform Associated Press.
De asemenea, Harry a povestit şi activităţile mai puţin măgulitoare pe care le făcea în timpul liber, pentru tovarăşii de arme. Astfel, conform prinţului Harry, oricine pierdea la 'Uckers', un joc militar asemănător cu 'Ludo' sau 'Parcheesi', devenea pentru ziua respectivă valetul celorlalţi colegi, servindu-i cu orice doreau, de îndată ce sunau din clopoţel.
'Oricine pierdea trebuia apoi să le prepare şi să le aducă băuturi celorlalţi, toată ziua', a precizat prinţul Harry.
De asemenea, el a infirmat zvonurile că ar fi mult mai bun pe PlayStation decât la jocurile tradiţionale de tip boardgame. 'Nu ştiu cine va spus asta. Am pierdut şi acum două zile şi ieri... de fapt de când aţi venit voi aici pierd într-una', le-a spus el jurnaliştilor care l-au intervievat în Afganistan, chiar înainte de întoarcerea sa în Regatul Unit.
El a revenit în Marea Britanie miercuri, după o perioadă de 20 de săptămâni petrecută în Afganistan, la baza militară britanică Camp Bastion.
În interviul oferit prinţul vorbeşte şi despre mâncarea sa preferată din Afganistan: pui şi brocoli, dar şi despre filmele sale favorite - evident titluri de război: 'Full Metal Jacket', ''Apocalypse Now', şi 'Platoon'.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau