Retehnologizarea mineritului din Valea Jiului costă 60 de milioane de euro, spune ministrul Energiei
Dimensiune font:
Retehnologizarea celor patru mine de huilă din Valea Jiului, considerate ca viabile - Lupeni, Lonea, Livezeni, Vulcan, costă circa 60 de milioane de euro, iar sumele necesare pentru această operaţiune vor trebui asigurate din fondurile proprii ale exploatărilor miniere, a declarat vineri, la Petroşani, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, prezent o întâlnire de lucru cu mai mulţi responsabili ai Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
'Pentru retehnologizarea mineritului este nevoie de circa 60 de milioane euro pentru cele patru mine, iar cele 60 de milioane euro compania trebuie să le asigure din profit, dacă sunt competenţi (managerii, n.r.), dacă nu, vin alţii', a spus ministrul Energiei.
El a arătat că în cazul centralelor electrice de la Mintia şi Paroşeni, care fac parte din CEH, sumele necesare pentru retehnologizare sunt mult mai mari, în acest caz finanţarea fiind posibilă şi printr-un sistem de parteneriat public-privat. Acelaşi sistem poate fi aplicat şi pentru minerit.
În opinia ministrului Constantin Niţă este nevoie de eficientizarea activităţii în minerit, concomitent cu producţia de energie electrică, astfel încât să fie păstrate locurile de muncă, iar preţul unui MWh să se adapteze la cerinţele de pe piaţă.
Ministrul a arătat că de aproape 20 de ani investiţiile din minerit au fost aproape inexistente, însă a menţionat că acest obstacol trebuie depăşit în maxim doi ani de zile.
'Faptul că de 20 de ani nu s-a investit aproape nimic în sectorul minerit nu este o notă bună nici pentru noi, nici pentru cei care au condus destinele mineritului, în ultimii 20 de ani, evident. Însă acest lucru trebuie să-l depăşim şi, împreună cu cei de la cele două centrale energetice, le-am propus să rezolve două obiective în următorul an, cu perspectivă doi ani, şi anume (...): retehnologizarea celor patru mine şi desulfurarea -operaţiune ce trebuie să se desfăşoare la termocentralele Mintia şi Paroşeni, pentu că altfel nu mai putem primi autorizaţia de mediu', a arătat ministrul Constantin Niţă.
Ministrul delegat pentru Energie s-a aflat vineri în Valea Jiului, unde a avut discuţii cu reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara şi a vizitat termocentrala de la Paroşeni.
AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau