Românul care a primit premiul de "Studentul anului în lume". Vrea să găsească leac împotriva autismului
Dimensiune font:
Născut şi crescut în România a plecat să-şi îndeplineacă visul său în Statele Unite ale Americii. Aici lucrează într-un laborator, care anual primeşte finanţări de milioane de dolari pentru cercetare.
Sergiu Pasca, în vârstă de 30 de ani este cercetător postdoctoral la Universitatea Stanford din Statele Unite. Lucrează alături de alţi 14 colegi într-un laborator de neurobiologie unde studiază bazele moleculare şi celulare ale autismului.
Rezultatele experimentelor realizate le-a prezentat într-o lucrare, care a fost publicată de faimoasa revista Nature Medicine, iar reprezentanţii National Institute of Mental Health au considerat studiul făcut de Pasca, drept unul din cele mai importante 10 studii ale anului 2012.
Planurile sale de viitor se îndreaptă tot în această direcţie. Vrea să schimbe lumea prin descoperirile sale, iar milioane de oameni care trăiesc în lumea crudă a autismului ar găsi astfel speranţa.
Din nefericire, Sergiu nu doreşte să revină în România, ţara de unde a plecat, pentru că aici cercetarea este la pământ.
Poate se va schimba în viitorul apropiat acest lucru.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau