ŞOC: ROMÂNUL DE 45.000 DE DOLARI PE ZI!

800 milioane de dolari este o sumă uriaşă. La o dobândă de numai 2% anual, posesorul unei asemenea sume ar încasa 1,33 milioane de dolari pe lună. Asta ar însemna cam 45 de mii de dolari pe zi, bani de cheltuială.

Subliniez, numai din dobândă, fără că asta să afecteze suma iniţială depusă. Este greu de imaginat că există - sau a existat - un român care să dispună de o asemenea avuţie. Şi totuşi acesta este adevărul, conform informaţiilor descoperite de un consorţiu internaţional format din jurnalişti de investigaţii care au pus mâna pe o serie de documente aparţinând băncii elveţiene HSBC. Până la ora redactării acestui text, identitatea compatriotului nostru nu a fost dată publicităţii. Există numai speculaţii, cea mai credibilă dintre ele fiind cea avansată de Evenimentul zilei care atribuie colosala sumă lui Dinu Patriciu, beneficiarul unei senzaţionale tranzacţii care a avut ca obiect gigantul Rompetrol. Nu ştiu dacă vom afla cu certitudine cine sunt oamenii care au reuşit în câţiva ani să pună deoparte în conturi din străinătate sume colosale. Dar mărturisesc faptul că imaginaţia mea nu poate să ţină pasul cu situaţia de astăzi a ţării noastre. Viaţa bate filmul, cum s-ar spune. Vă provoc şi pe dumneavoastră, cititorii mei, să vă închipuiţi ce aţi putea face cu 45 de mii de dolari pe zi. În fiecare zi, fie soare, fie ploaie, fie că e duminică sau vreo sărbătoare legală. Bani cu care să puteţi face orice doriţi, fără teama că s-ar putea să mai sărăciţi vreodată. Iar la finalul acestei vieţi de lux, urmaşii dumneavoastră să aibă la dispoziţie aceeaşi sumă iniţială - 800 milioane de dolari - cu care să facă orice ce au ei chef.

Mie, unul, nu mi-ar da prin cap ce-aş putea să fac cu atâta bănet. Pur şi simplu, nu-mi imaginez cum aş putea să rezist unui asemenea ritm de cheltuieli. Presupunând că aş dormi 8 ore şi că aş avea nevoie de încă o oră în fiecare zi doar pentru duş, spălat pe dinţi şi nevoile fiziologice, ar mai rămâne încă 15 ore disponibile. În ritmul acesta, ar trebui să cheltuiesc 3 mii de dolari în fiecare oră. Cred că şi dacă aş trăi non-stop într-un cazino, ar fi nevoie de mai mult de doi crupieri ca să-mi ia toţi banii ăştia.

Imaginaţi-vă acum că acesta este doar vârful iceberg-ului. Că lucrurile care ajung la suprafaţă nu reprezintă decât o mică parte din dimensiunea fenomenului. Poate 10%-20% dintre cazurile de corupţie şi din banii făcuţi din şpăgi ajung să fie vizibili marelui public. Restul de peste 80% rămân, în continuare, în subsolurile bine ventilate ale unor bănci de peste mări şi ţări. Iar eu încep să mă întreb dacă nu ar fi mai util pentru toată lumea să existe un nou moment zero, o amnistie fiscală care să aibă drept singură condiţionare repatrierea banilor negri şi impozitarea lor cu cota unică de 16%. Şi, abia de atunci înainte, să începem să aplicăm legea cu adevărat şi să-i pedepsim exemplar pe cei care o încalcă. Ştiu că nu e corect. Dar sunt tentat să cred că ar fi o nedreptate care ar corecta o nedreptate mult mai mare.