SUA/controlul armelor: Peste 145.000 de americani îi cer lui Obama să acţioneze
Dimensiune font:
Peste 145.000 de persoane au semnat, în trei zile, o petiţie pe site-ul Casei Albe prin care cer preşedintelui american Barack Obama să acţioneze în direcţia controlului circulării armelor de foc, în urma masacrului de la o şcoală primară din Connecticut, soldat cu 26 de morţi, relatează AFP.
În secţiunea 'We the People' (în traducere 'Noi, poporul') a paginii de internet oficiale a preşedinţiei americane, petiţia 'Abordarea imediată a problemei controlului armelor şi introducerea unui proiect de lege în Congres' adunase luni, cu puţin înainte de prânz (17.00 GMT), 145.189 de semnături, devenind astfel cea mai populară de pe site.
Petiţia a fost creată vineri, imediat după atacul armat dintr-o şcoală primară din oraşul Newtown, în care au murit 26 de persoane, între care 20 de copii. Pragul de 25.000 de semnături necesare pentru a garanta dacă nu o acţiune, cel puţin un 'răspuns' din partea administraţiei americane, a fost astfel depăşit cu mult.
Circa 29.000 de persoane au semnat, de asemenea, o petiţie uşor diferită în formulare, însă care face apel, la rândul său, la 'legi stricte' privind armele. Puţin peste 14.000 de persoane doresc 'un control mai ferm' asupra acestora, potrivit unei a treia petiţii.
Duminică, la Newtown, Obama a promis în faţa familiilor victimelor să facă tot posibilul pentru a împiedica tragedii precum cea de vineri, însă a evitat deocamdată să intre în detaliile unei posibile iniţiative, care se anunţă a fi foarte dificilă pe plan politic.AGERPRES
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau