Trei persoane, prinse în timp ce vindeau droguri cristal. Cum țineau banii în mașină
Dimensiune font:
Trei persoane din Alba Iulia au fost arestate în timp ce comercializau droguri.
”La data de 12.01.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea a 3 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Măsurile preventive au fost luate după ce aceștia au fost prinși în flagrant în municipiul Alba Iulia, în timp ce comercializau cantitatea de 160 grame cristal (4-CMC, drog de mare risc) pentru suma de 12.000 lei.
În cursul aceleași zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție” anunță DIICOT.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau