Un mare oraș din România interzice trotinetele electrice: sunt un pericol pentru trafic

5_11zon

Dimensiune font:

| 15-08-2023 06:57

Prezența trotinetelor electrice în trafic a generat discuții pro și contra privind utilitatea acestora, dar și pericolul pentru cei care le utilizează. Primăria Constanța a luat decIZIA DE A INTERZICE COMPLET TROTINETELE ELECTRICE DE ÎNCHIRIAT INVOCÂND FAPTUL CĂ SUNT UN PERICOL PENTRU ȘOFERI.

“DIN CAUZA NUMEROASELOR ÎNCĂLCĂRI ALE PREVEDERILOR REGULAMENTULUI, ACTELE ADMINISTRATIVE emise pentru anul 2023 nu au mai fost prelungite”, spun reprezentanții primăriei.

De asemenea, municipalitatea consideră că trotinetele electrice ale celor două companii au pus în pericol siguranța traficului rutier și pietonal. “S-au constatat şi alte încălcări ale regulamentului, precum staţionarea pe partea carosabilă, în dreptul trecerilor de pietoni, a staţiilor de autobuze şi pe pistele de biciclete. Multe trotinete electrice blocau căile de acces în blocuri şi alte instituţii publice, staționau în zona spaţiilor verzi şi a altor perimetre interzise (faleze, zona peninsulară etc.) uneori şi trei zile, deşi aveau staţii alocate pe toata raza municipiului Constanţa. Au fost dispuse zeci de măsuri tehnico-administrative de ridicare de pe domeniul public a trotinetelor electrice aparţinând celor doi operatori economici întrucât a fost pusă în pericol siguranţa traficului rutier sau pietonal”, informează Primăria Constanța, citată de Info Sud Est.

8 morți și peste 130 de grav răniți s-au înregistrat în accidente de trotinete electrice. În aproape toate cazurile, vinovați au fost utilizatorii. Potrivit UNSAR, în 2022 au fost înregistrate în total 155 de accidente grave cu trotinete electrice, dublu față de 2021.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Peste 10 milioane de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului. S-au deschis chiar și grădinițe ucrainene
17/11/2024 14:34

 O statistică a Politiei de Frontieră arată că de la inceputul războiului in Romania au intrat 10,5 milioane de ucraineni.  Peste 10 milioane de cetăteni ucraineni au intrat in Romania de la ...

Un jucător din SuperLigă, eroul Moldovei: gol în minutul 90+2 și calificare: ”Venim!
17/11/2024 14:30

 Moldova s-a impus in deplasare, 1-0 cu Andorra, si nu mai poate pierde primul loc in Grupa D2 din Liga Natiunilor. LIGA NATIUNILORVirgiliu Postolachi    Lig ...

Temeri tot mai mari că Argentina se va retrage din acordul climatic de la Paris. Javier Milei: Criza climatică, o
17/11/2024 09:05

Presedintele de extremă dreapta ar putea anunta iesirea tării din acord după intalnirea cu Donald Trump. Există o ingrijorare tot mai mare că presedintele de extremă dreapta din Argentina, Javier Milei, ...

Miliardarul rus Pavel Durov se oferă să plătească pentru fertilizare in vitro femeilor care vor să aibă un copil folosind sperma sa / El pretinde că are peste 100 de copii în 12 țări
17/11/2024 09:03

Fondatorul miliardar al Telegram se oferă să plătească pentru procesul de fertilizare in vitro (FIV) al femeilor eligibile din punct de vedere medical care sunt interesate să aibă un copil folosind sperma ...

Kelemen Hunor anunță că UDMR vrea la guvernare. Cu o singură mare condiție
17/11/2024 09:00

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sambătă, la Deva, că doreşte ca Uniunea să facă parte din viitoarea majoritatea parlamentară, după alegerile generale, insă exclude o colaborare cu AUR. . ...

VIDEO Razie într-un club cunoscut din centrul Capitalei: polițiștii au găsit droguri, iar localul a fost închis pentru mai multe nereguli
16/11/2024 17:23

  Politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti - Sector 1 au descins noaptea trecută in clubul Nether de pe Calea Victoriei din Bucuresti. După ce s-au constat m ...

Viktor Orban cere UE să revizuiască SANCȚIUNILE și regulile „idioate” impuse Rusiei
16/11/2024 00:32

Premierul Ungariei, Viktor Orban, cel care detine prin rotatie sefia Consiliului European a cerut, vineri, public, Uniunii Europene să-şi revizuiască politicile de sancţiuni şi regulile birocratice „idi ...

Ucrainenii, mai preocupaţi să obţină garanţii de securitate, decât de recuperarea teritoriilor pierdute
16/11/2024 00:31

După realegerea lui Donald Trump, Ucraina şi-a schimbat prioritatea de la recupererea teritoriilor la obţinerea unor garantii de securitate in eventualitatea unui armistitiu, relatează The New York Times. ...

Parcul arheologic Pompeii a introdus o limită de 20.000 de vizitatori pe zi
15/11/2024 18:46

 Celebrul parc arheologic Pompeii, situat in sudul Italiei, a introdus vineri o limită de 20.000 de vizitatori pe zi, acesta fiind cel mai recent sit turistic italian care ia măsuri pentru a face faţă ...

Fisură în relația dintre Varșovia și Kiev: Ucrainenii par să aibă memoria scurtă
15/11/2024 17:15

Ministrul polonez al apărării, vicepremierul Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că ucrainenii "au uitat de ajutorul oferit de Polonia" si l-a criticat pe presedintele Volodimir Zelenski. "Nu se poate s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei