Schimbare majoră pentru toți șoferii din România! Noua lege intră în vigoare de duminică, 27 octombrie
Dimensiune font:
Anunț de maximă importanță pentru toți șoferii din țara noastră! Începând cu data de 27 octombrie 2024, este introdusă o schimbare de lege, care vine la pachet cu un sistem prin care poți să pârăști conducătorii auto. Direct dintr-o aplicație făcută de Ministerul Afacerilor Interne, ai posibilitatea să trimiți sesizări cu privire la abaterile rutiere. Nu mai este nevoie să te vadă un angajat de la Poliția Rutieră, te trezești direct cu amendă!
Potrivit datelor transmise de MAI, aplicația va putea fi folosită pentru a denunța imediat conducătorii care sunt violenți în trafic. Fiecare cetățean va putea trimite, cu ușurință, sesizări. Ulterior, cei vinovați vor fi trași la răspundere.
„Prevenirea şi combaterea violenţelor în trafic reprezintă un domeniu prioritar de acţiune pentru Poliţia Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituţionale, identificarea şi implementarea de noi mecanisme de lucru, astfel încât victima să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie traşi la răspundere.
Începând cu data de 27 octombrie, pe aplicaţia M.A.I., hub.mai.gov.ro, la secţiunea ESAR (sesizări abateri rutiere) se vor putea transmite informaţii despre comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice”, informează, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Interne, într-un comunicat de presă.
Pentru ce abateri vor fi sancționați șoferii. Datele pe care trebuie să le treci, dacă vrei să faci sesizare
Cetățenii care vor să pârască șoferii trebuie să-și treacă datele personale, dar și să declare pe propria răspundere cu privire la veridicitatea aspectelor perceput. Este necesară și o dovadă, audio-video sau video, data, ora, locul sau orice alte elemente care să conducă la identificarea locului unde a fost surprinsă posibila faptă contravențională, dar și semnătura.
Pot fi sesizate următoarele fapte:
- - deplasarea succesivă de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens;
- - întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor motoare;
- - circulaţia cu vehiculul la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- - conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roţi;
- - mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalţi participanţi la trafic care circulă în spatele acestuia;
- - realizarea intenţionată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia sau conducerea intenţionată a unui vehicul și altele.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau