VIDEO - Ce nu știai despre cappucino. Cum se prepară un cappucino adevărat
Dimensiune font:
Cappuccino este o invenție italiană, deși și vienezii o revendică. Oricum schimburile interculturale între cele două țări vecine, Italia și Austria au fost mereu foarte intense, așa că nu se va putea ști care de la care s-a inspirat.
Cappuccino este o variantă de cafea cu lapte, dar italienii nu o confundă niciodată cu caffe latte, care este mult mai diluată. Capuccino este făcut cu cafea foarte concentrată, cu espresso, la care se adaugă puțină spumă de lapte.
Numele cappuccino vine de la culoarea acoperământului de cap al călugărilor capucini, ordin religios catolic înființat în 1520 la Roma. Cafeaua se zice că ar avea culoarea respectivă atunci când se amestecă cu lapte, dar cu nu prea mult.
Un cappuccino adevărat se prepară cu un aparat de cafea espresso care are și funcția potrivită pentru spumarea laptelui. Un capuccino preparat cu un pliculeț de „prafuri” și apă fierbinte este un surogat.
Practic peste cafeaua espresso se adaugă spuma de lapte, obținută prin trecerea unei mici cantități de abur cu presiune ridicată prin laptele dintr-un recipient. Zahărul se adaugă după gust, la fel și aromele. De cele mai multe ori se presoară și puțină pudră de cacao peste spuma din ceașcă, dar nu este obligatoriu. Se mai poate pune și pudră de scorțișoară, după moda vieneză.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau