Ajutorarea la nevoie - un mod al împărtăşirii iubirii

Este de domeniul banalului sintagma: „Prietenul la nevoie se cunoaşte.” Creştineşte privind însă lucrurile, se poate spune şi „Prietenul la nevoie apare”. Diferenţa între prietenia fără suport creştin şi cea grefată pe credinţa în Mântuitorul lumii Iisus Hristos, şi implicit pe concepţia de viaţă creştină, este dată de faptul că prietenia în Hristos tinde, întotdeauna, spre scopul înalt al împlinirii poruncilor divine, iar nu (doar) spre a bineplăcea celuilalt, partenerului de prietenie. Iar din punct de vedere creştin, ajutorul prietenesc se oferă nu atât celui ce-ţi este prieten „consacrat”, ci îndeosebi celui necunoscut, ba chiar ne-prietenului.
Un model concret, elocvent, al împărtăşirii iubirii creştine prin ajutorarea la nevoie, ni-l oferă calendarul ortodox pe data de 31 ianuarie. În această zi sunt celebraţi Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan împreună cu Sfintele Muceniţe Atanasia şi cele trei fiice ale sale. Chir s-a născut în Alexandria Egiptului, ajungând medic, iar Ioan în Edesa, în Asia, ajungând militar. Au trăit către finele celui de-al treilea secol creştin, în epoca celor mai cumplite persecuţii împotriva creştinilor, anume sub domnia împăratului Diocleţian (284-305). Fiind creştin căutat spre a fi pedepsit, doctorul Chir s-a refugiat în pustiul Arabiei, îmbrăţişând viaţa monahală. El a devenit „celebru” datorită mulţimii de vindecări ce se petreceau graţie meşteşugului şi credinţei sale, iar în acest mod a auzit de dânsul şi ostaşul Ioan, cel ce-şi lăsase patria, stabilindu-se în Ierusalim. Astfel, Ioan s-a dus să-l vadă pe vindecătorul Chir, şi a hotărât să se stabilească şi el acolo, în pustiul Arabiei. În împreună-vieţuire ascetică trăind, ei au auzit de prinderea unei creştine pe nume Atanasia, împreună cu cele trei fiice minore ale sale - Teodosia, Teoctista şi Eudoxia -, şi întemniţarea lor spre a fi judecate pentru faptul ilicit de a fi fost creştine. Îndemnaţi de glasul conştiinţei lor creştine, Chir şi Ioan s-au dus la cele patru femei, spre a le îmbărbăta în momentele lor de cumpănă. Astfel au fost şi ei prinşi, torturaţi pentru credinţa lor, iar finalmente decapitaţi, deodată cu ele.
A sta alături celui de lângă tine, a-l încuraja la vreme de strâmtorare sau a-i întinde ajutor concret, material, este parte intrinsecă a exprimării iubirii. Iar a oferi acest ajutor chiar nesolicitat, fie şi necunoscuţilor sau, mai mult, duşmanilor, este parte intrinsecă a iubirii creştine, care-şi asumă orice risc, în numele iubirii pentru Hristos.