Alina Gorghiu: Corect este „ministră” și „președintă”! Cuvintele au fost recunoscute oficial de Academia Română!!
Dimensiune font:
Alina Gorghiu, ministra Justiției în guvernul Ciolacu, a salutat duminică într-o postare pe rețele sociale decizia Academiei Române de a recunoaște termenii ”ministră” și ”președinte”.
”Corect este „ministră” și „președintă”! Cuvintele au fost recunoscute oficial de Academia Română!!”, a scris Alina Gorghiu în postare care conține șase semne ale exclamării.
”Este un act de normalitate. Femeile ocupă funcții de conducere atât la stat, cât și în mediul privat. Iar modul în care vorbim despre ele trebuie să reflecte asta. Nu „doamna președinte”, ci „președintă”! Nu „doamna ministru”, ci „ministră”!”, a mai scris Gorghiu.
”În Guvern, avem 6 femei „ministru”, 4 din Partidul Naţional Liberal. E bine că, de acum, se va vorbi oficial despre „ministrele” din Guvern și activitatea lor. Mă bucur și sunt mândră că sunt „ministra” justiției!”, a adăugat ea.
Alina Gorghiu s-a remarcat prin absența din spațiul public pe tema tăierilor de cheltuieli din administrație. Parchetul General i-a trimis Alinei Gorghiu o adresă prin care solicită ca intenţia Guvernului de a desfiinţa posturile vacante publice să nu se aplice instituţiilor din sistemul judiciar, deoarece această măsură va avea efecte „devastatoare” prin închiderea unităţilor din teritoriu, inclusiv structurile judeţene ale DIICOT.
Alina Gorghiu este ministră a Justiției. În 2016 a fost președintă a PNL. Sac!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau