Hibiscus Purpuriu

    "Există oameni (...) care cred că nu suntem în stare să ne conducem singuri, pentru că în puţinele dăţi când am încercat am dat greş, de parcă celor care se conduc singuri în zilele noastre le-a ieşit din prima. E ca şi cum i-ai spune unui copil, care încearcă să facă primii paşi şi cade înapoi în fund, să rămână jos. De parcă adulţii care merg pe lângă el nu au mers niciodată de-a buşilea."
    "Hibiscus purpuriu" este o carte de o frumuseţe rară. Cuvintele sunt atât de încărcate de semnificaţie şi transmit atâta emoţie încât cititorul va prelua întreaga povestire ca pe o experienţă personală.
    În decorul frământat al Nigeriei unde, ca pe întreg continentul african, instabilitatea politică reprezintă un mod de viaţă, vom descoperi că traiul dominat de lipsuri nu reprezintă cel mai mare rău. Vom pătrunde în casa unui bogat întreprinzător şi vom descoperi că sintagma "Dumnezeu este iubire" va fi interpretată şi transpusă într-o serie infinită de terori şi abuzuri asupra fiicei Kambili şi a fiului Jaja, nefăcând excepţie nici soţia acestuia. Şi totuşi, Papa, ca "stâlp" al bisericii catolice, reuşeşte să dea impresia unui bun creştin ce ajută pe toţi cei în nevoie. Ifeoma, sora acestuia, va deveni simbolul libertăţii  atât de exprimare cât şi a libertăţii de a-ţi trăi viaţa îmbinând cu succes tradiţia africană cu creştinismul, reprezentând totodată şi factorul declanşator al evenimentelor la care vom lua parte. Florile de hibiscus purpuriu vor traversa simbolic întreaga povestire fiind la început imaginea de "acasă", cea care stârnea întotdeauna amintirile, iar, mai apoi, imaginea revoltei lui Jaja împotriva tatălui său. Personajele acestei cărţi reprezintă ele însele câte o lume individuală, pentru că sunt extrem de complexe şi de multifaţetate, iar Papa-Nnukwu, bătrânul familiei va deveni simbolul unei lumi chinuite, dar, în acelaşi timp, mândre. Şi, cel mai important lucru, sentimentele personajelor sunt transmise aproape "palpabil": "În mine erau dureros împrăştiate bucăţi pe care nu le mai puteam pune niciodată la loc, pentru că locurile în care se potriveau dispăruseră."
    De ce "Hibiscus Purpuriu" reprezintă o carte de dragoste? Pentru că, într-adevăr, ne arată multiple feţe ale dragostei: dragostea de Dumnezeu şi de familie transformată într-un coşmar al disciplinei, dragostea delicată a tinerei Kambili pentru preotul Amadi, dragostea Ifeomei pentru libertatea de exprimare, iar, peste toate, legând întreaga poveste strâns, se ridică dragostea autoarei pentru continentul african, dragoste ce "musteşte" din fiecare pagină şi din fiecare descriere.
    Am iubit această carte pentru felul în care a fost scrisă, pentru ideile transmise, pentru faptul că am primit o "felie" din realitatea multor oameni oprimaţi, pentru faptul că m-a determinat să mă gândesc la Dumnezeul creştin adus de misionari "într-un loc păgân" şi la eroarea de a-ţi nega tradiţiile şi cultura în numele unei religii.
    Cei ce vor lua parte la toate acestea pentru a gusta din magia cuvintelor magistral îmbinate, citind această carte vor înţelege de ce literatura este considerată artă.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/