La 22 iunie 1941 România intra atunci în războiul de eliberare a Basarabiei și nordului Bucovinei de sub criminala ocupație a Uniunii Sovietice

România intra atunci în războiul de eliberare a Basarabiei și nordului Bucovinei de sub criminala ocupație a Uniunii Sovietice, provincii răpite printr-un dictat ce retrasa zonele de influență ale Germaniei naziste și Rusiei bolșevice, Pactul Ribentropp – Molotov semnat la 23 august 1939. România pierduse în 1940, pe lângă Basarabia și Bucovina, și Transilvania de Nord, dar și două județe din sudul Dobrogei, Caliacra și Durosto

Aflând de la radio despre trecerea Prutului de către trupele române, regele Mihai I adresează următoarea telegramă generalului Ion Antonescu: ,,În clipele când trupele noastre trec Prutul și codrii Bucovinei pentru a reîntregi sfânta țară a Moldovei lui Ștefan cel Mare, gândul meu se îndreaptă către domnia voastră, domnule general, și către ostașii țării. Vă sunt recunoscător, domnule general, pentru că numai prin munca, tăria și străduința domniei voastre neamul întreg și cu mine trăim bucuria zilelor de glorie străbună, iar ostașilor noștri bravi le urez sănătate și putere ca să statornicească pentru vecie dreptele granițe ale neamului. Trăiască în veci România. Trăiască viteaza noastră armată!”.

Bătălia pentru Basarabia și nordul Bucovinei a impus și pierderi în vieți omenești, răniți și dispăruți. Au fost angajate în operațiunile militare efectivele celor două armate (peste 450.000 de militari români), care totalizau 12 divizii de infanterie, o divizie blindată și 6 brigăzi independente, precum și aviația militară (672 de avioane, dintre care 219 de bombardament și 146 de vânătoare) și forța maritimă (3 distrugătoare, două submarine și alte vase mici).

La 27 iulie 1941, întreg teritoriul istoric românesc din Est fusese eliberat, ceea ce arată puterea Armatei Române cu credință în Dumnezeu contra Armatei Roșii cu picioare de lut și conducători sifilitici ca homosexualul Lenin și ai lui.

Populația românească din provinciile istorice a salutat cu entuziasm eliberarea și a oferit momente de fraternitate deosebite. Până la acest punct atât Conducătorul statului, general Ion Antonescu, cât și mare parte a politicienilor români căzuseră de acord că eliberarea trecea drept obiectiv al politicii naționale.

„Dacă mor – este pentru Bucovina și Basarabia. De ar fi să reîncep, aș face la fel …”, avea să spună Mareșalul mamei sale în după-amiaza zilei de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuție de la Jilava, după cum amintește Profesorul Gheorghe Buzatu.