IPS Teodosie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influență. Cauza a pornit de la o investigație din presă

13_11zon

Dimensiune font:

| 08-05-2024 15:36

Procurorii DNA Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în dosarul în care ierarhul Tomisului este acuzat de săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Ancheta în acest caz a fost declanșată la începutul lui decembrie 2023, în urma unei investigații a jurnaliștilor de la Recorder. Aceștia au difuzat o înregistrare în care apare Înalt Preasfințitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, care este filmat în timp ce negociază cu un om de afaceri, fost preot, Petrică Leașcu, obținerea unor finanțări de la Secretariatul pentru Culte din cadrul Guvernului României.

Procurorii DNA s-au autosesizat după publicarea investigației. „În luna iulie a anului 2023, suspectul Petrescu Teodosie, în calitatea menționată mai sus, ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte", au arătat procurorii.

Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului“.

La acea vreme, IPS Teodosie a declarat: „Nu e nicio urmărire. Se fac niște verificări. Nu există probe, nu e nicio urmărire. Eu nu știu de așa ceva. Nu umblu cu supoziții, nu mă interesează ce este. Eu sper că nu este nicio problemă”.

Dosarul 243/36/2024 a fost trimis spre soluționare Curții de Apel Constanța.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
O nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu
15/11/2024 12:18

Judecătoria Mangalia a decis, vineri, să amane judecarea procesului lui Vlad Pascu, tanărul sofer acuzat că a accidentat mortal doi tineri si a rănit alti trei, in august 2023, in localitatea 2 Mai. Urmă ...

Decizie explozivă a instanței: Klaus Iohannis este obligat să desecretizeze cheltuielile cu deplasările de lux
12/11/2024 14:17

Deputatul USR, Claudiu Năsui, a dat in judecată Administratia Prezidentială si a castigat procesul prin care solicita desecretizarea cheltuielilor efectuate de către Klaus Iohannis. Conform deciziei instant ...

Decizia care îl va dărâma psihic pe Vlad Pascu. Este definitivă
12/11/2024 14:08

Vlad Pascu, autorul accidentului rutier din localitatea 2 Mai, din august 2023, in urma căruia doi tineri au murit, rămane in arest preventiv, a decis Tribunalul Constanţa. Decizia instanţei este definitiv ...

De ce au lăsat judecătorii în libertate un bărbat care le-a dat zeci de pumni în cap concubinei și fiului acesteia
11/11/2024 00:32

In această săptămană, Judecătoria Pitesti a dat verdictul in primă instantă in cazul unui bărbat violent care si-a bătut in urmă cu sase ani atat concubina, cat si pe fiul acesteia. Desi faptele de v ...

Procurorii au cerut instanței pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu. Câți ani ar putea petrece după gratii
09/11/2024 08:16

Procurorii au cerut vineri pedeapsa maximă pentru Mario Iorgulescu, care este acuzat de ucidere din culpă, după ce in 2019 a lovit mortal cu masina un pieton. Decizia va fi anuntată pe 4 decembrie 2024. Av ...

 Nelu Tătaru a primit interdicția de a mai profesa. Fostul ministru e liber pe control judiciar
04/11/2024 12:34

Fostul ministru al Sănătătii, Nelu Tătaru, nu mai poate profesa. Acesta a primit interdictie din partea procurorilor. Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul ...

Cântărețul de trap MGK și socrul lui Tzancă Uraganu, vizați de perchezițiile pentru trafic de arme 'Ghost Guns'
04/11/2024 11:31

Mai multe clanuri de interlopi, dar si cantăretul de trap MGKGheorghe Mustaţă, liderul galeriei FCSB, si socrul lui Tzancă Uraganu, sunt vizate de perchezitiile făcute luni dimineată de DIICOT intr-un dos ...

Lovitură dură pentru Ucraina, de la Justiția din România: Nu se poate atinge de proprietățile Rusiei din țara noastră
01/11/2024 10:55

Gigantul ucrainean de gaze Naftogaz si cinci dintre filialele sale au pierdut in primă instantă , la Tribunalul Bucuresti, procesul prin care cereau executarea in Romania a unei hotărari a Curtii de Arbitraj ...

Judecătoarea Adriana Stoicescu. ”Dumnezeu nu doarme!”
01/11/2024 00:06

Nu este pentru prima oară cand judecătoarea Adriana Stoicescu vorbeste despre abuzuri in justitie, mai ales din perioada in care Traian Băsescu era presedinte. Judecătoarea de la Curtea de Apel Timisoara ...

Prins cu șpaga, Dumitru Buzatu e
27/10/2024 00:23

Curtea de Apel Iasi şochează Romania cu decizia luată in cazul lui Dumitru Buzatu. Filmat cand lua o geantă cu peste un milion de lei mită, procesul acestuia a fost amanat, după ce judecătorii au conside ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei