1,3 milioane de stranieni s-au reîntors definitiv în România. S-au săturat să muncească printre străini
Dimensiune font:
Europa de Est îşi primeşte înapoi populația care a migrat de-a lungul timpului. Izbucnirea pandemiei a fost picătura care a umplut paharul şi i-a convins pe mulţi care au ales calea strănătăţii în trecut să revină în ţările în care s-au născut.
Portalului grec Liberal vorbeşte despre o inversare lentă, dar semnificativă a exodului forței de muncă, cunoscut sub numele de „brain drain”, citeazăe G4Media.
Publicația citată estimează că 1,3 milioane de români s-au întors în țara lor, echivalând cu de trei ori populația celui de-al doilea oraș ca mărime al ţării, Iași. În același timp, 500.000 de bulgari s-au întors acasă în 2020, în timp ce Lituania înregistrează cea mai mare revenire a emigranților din ultimele decenii.
Ani întregi, exodul i-a preocupat foarte mult pe mulți lideri europeni, în special din regiunea est-europeană. În Lituania, de exemplu, populația a scăzut de la 3,7 milioane în 1990 la 2,8 milioane în 2019, din cauza emigrării și a numărului scăzut de naşteri.
Aproximativ 2 milioane de polonezi – adică 5% din populația țării – se află în toată Europa. Adesea, este vorba despre personalul cel mai specializat. În România, de exemplu, medicii și asistentele medicale părăsesc masiv țara de ani buni. După cum observă Ivan Krastev, un scriitor bulgar, „este mai ușor să mergi în Germania decât să faci Bulgaria să funcționeze ca Germania”.
Potrivit The Economist, această tendință nu a început în timpul pandemiei. Încă din 2017, estonienii care se întorc acasă depășesc numărul celor plecați în străinătate. În 2018, numărul polonezilor plecați a început să scadă pentru prima dată în zece ani, potrivit institutului polonez.
Liam Patuzzi de la Institutul pentru Politici de Migraţie, un think-tank european, observă că decalajul economic dintre est și vest se reduce, potrivit Liberal.gr. Înainte de pandemie, rata șomajului în Republica Cehă era de aproximativ 2%, cea mai scăzută din blocul estic, de la aproape 9% cât era când a aderat în 2004.
Discrepanţele salariale, deși sunt încă mari, se reduc, iar țările din estul și centrul Europei oferă multe stimulente. Spre exemplu, în România, un programator de software poate câștiga mai mult decât la Bruxelles datorită scutirii de impozit pe venit.
Printre țările care oferă stimulente fiscale se numără şi Grecia, care din 2020 a prevăzut un cadru special menit să atragă mii de imigranți „economici” din străinătate. După cum comentează revista Economist, „Dacă vremea însorită nu este suficient de tentantă, scutirile de taxe ajută”. „Angajații care se mută în această țară vor beneficia de scutiri fiscale excelente în primii șapte ani”.
În ciuda evoluțiilor pozitive, numărul persoanelor care se întorc în Europa de Est este încă mult mai mic decât numărul plecat inițial, potrivit Institutului pentru Politici de Migraţie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau