Ce este un Orbital și care va fi al doilea oraș din România care avea o astfel de facilitate
Dimensiune font:
Șoseaua de Centură a Buzăului va fi completată cu un Orbital, un drum concentric situat în intravilanul municipiului, a anunțat Constantin Toma, primarul orașului. Astfel, devine al doilea oraș din România cu un astfel de traseu.
”În ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Buzău, s-a aprobat o Hotărâre de Consiliu Local Municipal, privind parteneriatul dintre Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Primăria Municipiului Buzău, pentru realizarea ”pașilor tehnici" pentru proiectul ”Buzău - un oraș radial concentric", respectiv realizarea unui sistem ”orbital", o centură de 26,4 km ce va înconjura orașul nostru și care va face legătura atât cu viitorul drum expres Buzău - Brăila, dar și cu viitoarea autostradă A7, București- Ploiești - Buzău - Focșani - Pașcani - Siret.
După realizarea proiectului tehnic, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va executa acest tronson de centură, care va îmbunătăți mult traficul auto în Buzău.
Nu este un proiect ușor și nu se va putea executa ”peste noapte", dar cu siguranță este foarte necesar și-l vom realiza!”, a scris Constantin Toma pe o rețea socială.
Astfel, Buzăul va deveni al doilea oraș din țară, după București, care va beneficia de un sistem de drumuri concentrice Orbital, care va asigura o fluiditate rutieră fără probleme.
„Ne-am întâlnit cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, ai CNAIR, au fost mai multe discuții, inclusiv vizite în teren aici, la Buzău, şi s-a ajuns la această situație care ar putea face din municipiul Buzău al doilea oraș din România, după București, cu un sistem orbital, un sistem concentric de străzi. În fapt, este vorba despre acest inel exterior de 26,4 kilometri”, a mai spus primarul Constantin Toma.
Primăria București, în parteneriat cu CNAIR, a început studiile de fezabilitate pentru cele zece radiale care vor lega Bucureștiul de autostrada de centură. Proiectul Orbital București presupune dezvoltarea a zece drumuri radiale vor face legătura între Capitală și șoseaua de centură, scrie Adevărul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau