Contrabanda cu ţigarete în România a crescut la 8,2% din totalul consumului, în 2023

Dimensiune font:

| 29-12-2023 14:15

 Media anuală a contrabandei cu ţigarete a crescut în acest an cu peste un punct procentual, până la 8,2% din totalul consumului, comparativ cu 7,1% în 2022, conform studiului realizat de compania de cercetare Novel.

În noiembrie 2023, piaţa neagră a ţigaretelor se situa la 8,5% din totalul consumului, nivel relativ constant faţă de luna septembrie.

"Pentru întreg anul 2023, cea mai mare creştere faţă de 2022 este notată în nord-est, cu 3,6 p.p. până la 24,5%. Din punct de vedere al provenienţei, în 2023 cea mai mare pondere pe piaţa neagră o deţin produsele provenite din duty free, cu 37,4%, în creştere cu 4,5 p.p. faţă de 2022, urmate de cheap whites la 33%, în scădere cu 13,4 p.p. faţă de 2022 şi Bulgaria cu 11,1%, în creştere cu 8,5 p.p. faţă de 2022. În noiembrie 2023, piaţa neagră se menţine relativ constantă în aproape toate regiunile ţării. În nord-est, care rămâne şi în noiembrie regiunea cea mai afectată de comerţul ilegal, se înregistrează o creştere semnificativă, de 3,9 p.p. până la 29,7%", a declarat Marian Marcu, director general Novel Research, într-un comunicat de presă transmis, vineri, AGERPRES.

În acest context, conform datelor de pe platforma StopContrabanda.ro, citate de Ileana Dumitru, director juridic şi afaceri externe al Ariei Europa de Sud Est din cadrul BAT, autorităţile române au capturat circa 126 de milioane de ţigări de contrabandă, de la începutul anului până în prezent, acesta fiind cel mai ridicat nivel al capturilor din ultimii 4 ani.

"Ca sursă de provenienţă a produselor de contrabandă, în 2023 se adaugă produsele destinate pieţei din Bulgaria, ceea ce impune adoptarea unor măsuri de contracarare a comercializării acestora pe teritoriul României. Salutăm decizia Ministerului de Finanţe privind modernizarea infrastructurii vamale prin achiziţionarea a 26 de noi sisteme de scanare, menite să eficientizeze verificarea mărfurilor şi să contribuie astfel la combaterea contrabandei. Totodată, credem că aceste eforturi trebuie susţinute de politici fiscale echilibrate şi predictibile: în România, accizele şi preţurile ţigaretelor sunt deja cele mai mari din UE raportat la puterea de cumpărare, iar în ţările învecinate produsele din tutun pot fi cumpărate la aproximativ jumătate din preţ, motiv pentru care contrabanda cu ţigări este o afacere profitabilă pentru grupările infracţionale", a menţionat Dumitru.

La rândul său, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications la JTI România, Moldova şi Bulgaria, a subliniat că în 2023 a crescut contrabanda cu peste un punct procentual faţă de 2022 pe fondul unui an aflat sub semnul incertitudinii, dialogului inutil şi lipsei de transparenţă.

"În Parlament se află în diverse stadii de dezbatere 12 iniţiative legislative care vizează sectorul tutunului, prilej de declaraţii populiste, pentru că 2024 va fi an electoral. Această instabilitate se poate traduce însă în perturbarea pieţei legale şi creşterea pieţei negre, care chiar şi la nivelul actual prejudiciază bugetul cu peste 300 milioane euro. Conform execuţiei bugetare la 11 luni, veniturile din accize au însumat 33,64 miliarde lei, în creştere cu 3,7% faţă de anul trecut. În structură, încasările din accizele pentru produsele din tutun au înregistrat un avans de 8,6%. Dacă nu creştea contrabanda, încasările din accizele pentru produsele din tutun ar fi putut fi mai mari. JTI va fi în continuare un partener al autorităţilor în acţiunile de combatere a comerţului ilegal, prin donaţii de echipamente, sprijin pentru echipele mobile canine, precum şi prin campanii publice anti-contrabandă derulate anual, din 2010. Ultima campanie tocmai s-a încheiat, mesajul "Legea e bună" fiind promovat simultan în România şi Republica Moldova", a punctat Lazăr.

La rândul său, Dragoş Bucurenci, director External Affairs, Philip Morris România, şi-a exprimat speranţa ca anul viitor să fie unul constructiv, atât pentru sectorul privat cât şi pentru autorităţile statului.

"Ne dorim să investim şi în anii care urmează în capacităţile de producţie, să exportăm şi să fim un contribuabil solid. Pentru aceasta, este nevoie de o abordare lucidă şi echilibrată a acestui sector, în ciuda presiunilor care vin într-un an electoral. De asemenea, este necesară o strategie naţională integrată de combatere a comerţului ilicit de mărfuri, care să coordoneze activităţile tuturor instituţiilor de control în acest domeniu", a declarat Bucurenci.

Pentru ca piaţa neagră să nu intre în 2024 pe un tren de creştere, Enrico Ziino, head of corporate Affairs South East Europe Imperial Brands consideră că este important ca eforturile şi acţiunile autorităţilor derulate pe frontiera verde, în punctele vamale, în pieţe şi oboare, să fie susţinute de politici fiscale predictibile şi coerente, precum şi de un cadru de reglementare care să nu aducă schimbări radicale.

"România poate învăţa din exemplele ţărilor care au adoptat creşteri abrupte ale taxelor sau măsuri extreme de tipul ascunderii pachetelor în dulapuri, cum sunt Franţa sau Australia. În astfel de situaţii, contrabanda a crescut brusc (în Franţa, peste 30%), obiectivele de sănătate publică nu au fost îndeplinite, iar bugetele au fost prejudiciate", susţine Enrico Ziino.

La rândul său, directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române - chestor de poliţie Aurel Dobre, a precizat că în primele 11 luni ale anului 2023, poliţiştii au capturat peste 42 de milioane de ţigarete şi 53 de tone de tutun vrac, fiind constatate 463 de infracţiuni şi cercetate 656 de persoane.

"Comerţul ilegal cu ţigarete constituie un fenomen cu urmări grave, şi, în acest context, Poliţia Română desfăşoară atât acţiuni de prevenire, cât şi de combatere a acestuia. Suntem determinaţi să continuăm lupta pentru diminuarea contrabandei, împreună cu partenerii instituţionali şi din mediul privat", a precizat Aurel Dobre.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, în primele 11 luni ale anului 2023, poliţiştii de frontieră - independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate - au reţinut în vederea confiscării 4.393.608 pachete cu ţigări, în creştere cu 25% comparativ cu perioada similară a anului 2022. De asemenea, în perioada de referinţă au mai fost descoperite aproximativ 16.765 kg tutun, 9.757 kg tutun narghilea şi 3.103 kg tutun pentru pipă şi au fost identificate şi destructurate trei grupuri organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări în care au fost identificate 47 de persoane.

Conform customs.ro, Autoritatea Vamală continuă să-şi îmbunătăţească capacitatea de monitorizare şi control, prin modernizarea unor birouri vamale - Siret, Albiţa, Sculeni, Giurgiuleşti, precum şi prin dezvoltarea profesională a lucrătorilor vamali.

În 2022, companiile de tutun, mari contribuabili, au virat la bugetul statului circa 20 miliarde lei, reprezentând accize, TVA şi alte taxe şi contribuţii. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Pentru Paște, românii alocă în medie 800 de lei și aleg, în mare parte, produse de la producători locali
09/04/2025 15:11

Romanii alocă, in medie, 800 de lei pentru masa si pregătirile de Paste, iar criteriul principal in alegerea produselor rămane sustinerea producătorilor locali, potrivit unui sondaj realizat de Raiffeisen B ...

Pensiile românilor, afectate indirect de tarifele lui Trump: suma enormă pierdută de fondurile din Pilonul II
09/04/2025 13:30

Pensiile romanilor, afectate de cresterea tarifelor din SUA. În prima săptămană a lunii aprilie 2025, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a inregistrat una dintre cele mai ample corectii din ultimul an, cu ...

LIVE Ultimul val de taxe vamale americane a intrat în vigoare / Scăderi pe bursele asiatice și europene, dolarul s-a depreciat abrupt, iar petrolul continuă să se ieftinească
09/04/2025 11:42

 Taxele vamale „reciproce” aplicate de SUA asupra importurilor din zeci de tări au intrat in vigoare miercuri, inclusiv enormele tarife de 104% pentru produsele chinezesti, presedintele americ ...

„PNRR: „DIGITALIZAREA SOCIETATII ELEMATIS TECH SRL”
09/04/2025 10:50

 Comunicat de presă de inceput    „PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată DIGITALIZAREA IMM-URILOR - GRANT DE PÂNĂ LA 100.000 EURO PE ÎNTREPRINDERE CARE SĂ ...

Toată energia verde se adună la Romexpo între 9 și 11 aprilie, la cea mai mare expoziție green din România
09/04/2025 09:11

Green Energy Expo & Romenvirotec, cel mai amplu eveniment dedicat tehnologiilor verzi din Romania, are loc in perioada 9 - 11 aprilie la Romexpo. Potrivit organizatorilor, la ceremonia de deschidere vor lua ...

BNR avertizează asupra potențialului de creștere a inflației
08/04/2025 18:45

În comunicatul de presă care a fost publicat după sedinta de politică monetară a BNR, unde s-a decis mentinerea ratei de referintă la 6,50%, se arată că „potrivit actualelor evaluări, rata a ...

Noi prevederi privind selecţia şi mandatul administratorilor companiilor publice – Selecţia se face în cel mult 150 de zile, membrii CA nu pot fi angajaţi ai societăţilor
08/04/2025 18:03

 Guvernul a adoptat, in şedinţa de marţi, noi prevederi privind selecţia şi mandatul administratorilor companiilor publice. Procedura de selecţie a membrilor consiliilor de administraţie (CA) şi a ...

Martie, cea mai caldă lună din istoria înregistrărilor meteo
08/04/2025 13:54

Europa a cunoscut in 2025 cea mai caldă lună martie din istoria inregistrărilor, acest continent avand cea mai rapidă rată de incălzire din lume, a anunţat marţi observatorul european Copernicus, transm ...

România va avea încă un tunel în valoare de 6.7 miliarde de lei
08/04/2025 12:48

Contractul pentru ultimul sector neinceput din Autostrada Transilvania (A3) va fi semnat in această săptămană, anuntă ministrul Transporturilor. Contractul este unul record, de 6,62 miliarde de lei, pentru ...

Comunicat de presă – finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!
08/04/2025 09:01

 Comunicat de presă – finalizare proiect „PNRR: Fonduri pentru Romania moderna si reformata!" U.A.T. COMUNA COPĂLĂU

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei