Educația financiară, temă de dezbatere pe agenda Conferinței GEBA 2022 a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași
Dimensiune font:
Institutul de Studii Financiare organizează, în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară și Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, în data de 20 octombrie 2022, între orele 14:00 și 16:00, un panel de educație financiară – Accesibilitate și Implicare – Elemente de bază ale educaţiei financiare, ce se va desfășura în cadrul celei de a XIV-a ediții a Conferinței GEBA 2022 (Globalization and Higher Education in Economics and Business Administration) ce va fi găzduită de universitatea ieșeană.
Sesiunea urmărește să ofere participanților (cadre didactice, studenți, reprezentanți ai mediului de afaceri local) o abordare cât mai completă asupra metodelor practice de promovare a demersurilor de educație financiară în rândul studenților, al angajaților sau al familiei în scopul creșterii impactului campaniilor/proiectelor implementate.
Din partea ISF vor participa, ca speakeri, Valentin Ionescu (foto), Președinte, Marian Siminică, Director executiv și Cătălin Câmpeanu, Director adjunct, iar temele care vor fi abordate vizează subiecte precum:
Cum combatem frica de pierderi financiare cu ajutorul educaţiei financiare;
- Inflaţie şi educaţie financiară;
- Integrarea educaţiei financiare în familie;
- Redefinirea succesului financiar;
- Bunăstarea financiară - componentă vitală a programelor de wellness ale angajaților;
- Beneficiile cercetării ştiinţifice și educația financiară;
- Sectorul privat, ONG-uri și mediul academic: rolul acestora şi experiențele avute în educaţia financiară digitală;
- Educaţia financiară ca instrument pentru redresarea economică.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau