Ghidul economisirii: cum să treci cu bine peste situații neprevăzute
Dimensiune font:
Situațiile neprevăzute pot apărea oricând și pot pune presiune asupra bugetului personal atunci când nu ai un fond de rezervă care să le susțină. De aceea, indiferent că vorbim despre reparații neplanificate la mașină, înlocuirea electrocasnicelor vechi sau chiar urgențe medicale, este esențial să ai un plan solid de economisire care să te ajute să faci față acestor momente dificile. Descoperă în acest ghid cum poți să-l creezi. Un fond de urgență este, practic, o sumă de bani pe care o pui deoparte pentru a face față cheltuielilor neașteptate și pentru a evita stresul financiar în momente critice. Specialiștii recomandă ca valoarea fondului de urgență să fie egală cu 3 până la 6 luni de cheltuieli esențiale, însă, în funcție de stilul tău de viață, poți să ajustezi valoarea pe care decizi să o economisești. Odată ce ai luat decizia și ți-ai setat un obiectiv, stabilește și un orizont de timp în care să reușești să economisești banii pentru fondul de urgență. Aici trebuie să ții cont de capacitatea ta lunară de a economisi, fără să-ți impui limite în viața de zi cu zi. Totuși, cu cât ajungi să constitui mai repede fondul de urgență, cu atât te poți bucura mai mult de liniște în fața evenimentelor neprevăzute. Dacă, însă, apare o urgentă și nu ai reușit încă să economisești suficienți bani, poți să obții diferența printr-un credit de nevoi personale, care să te ajute să acoperi costurile imediate. Pe lângă fondul de urgență pe care te poți baza atunci când este vorba de cheltuieli limitate la bugetul economisit, pentru protecție în fața situațiilor mai „serioase”, te poți gândi să apelezi la polițe de asigurare. O asigurare adecvată poate face diferența în momentele critice care necesită bugete considerabile pentru a le face față. Asigurările de sănătate, de viață sau pentru locuință îți pot fi de mare ajutor aici. În loc să plătești din buzunar sume mari în situații de urgență, o poliță de asigurare îți oferă protecție și îți permite să gestionezi mai ușor evenimentele neplăcute. De exemplu, dacă optezi pentru o asigurare de sănătate, poți să obții suportul financiar de care ai nevoie încă din faza în care te întâlnești cu primele simptome de boală. Mai apoi, după efectuarea investigațiilor, compania de asigurări poate suporta cheltuielile pentru tratament și spitalizare în unele dintre cele mai bune spitale din lume. Ca să te asiguri că folosești banii inteligent și contribui în mod real la stabilitatea ta financiară în caz de situații neprevăzute, evită, pe cât posibil, supraîndatorarea. De ce? Pentru că datoriile acumulate reprezintă unul dintre cele mai mari obstacole în calea economisirii eficiente și îți limitează flexibilitatea financiară. Așadar, înainte să accesezi un credit, întreabă-te dacă într-adevăr ai nevoie de banii respectivi și nu există o altă alternativă, iar dacă ai datorii, prioritizează rambursarea celor cu cele mai mari dobânzi și încearcă să le achiți cât mai rapid. O soluție potrivită pentru consolidarea tuturor datoriilor și reducerea costurilor aferente este refinanțarea lor, adică achitarea lor cu ajutorul unui nou credit obținut în condiții mai avantajoase, cum ar fi o dobândă mai mică și o perioadă de rambursare mai scurtă. În concluzie, depășirea situațiilor neprevăzute începe cu un plan financiar solid care să includă o disciplină a cheltuielilor, construirea unui fond de urgență și alegerea polițelor de asigurare potrivite, precum și evitarea supraîndatorării. Așa că inspiră-te din ideile prezentate în acest articol și începe să-ți creezi propriul plan de protecție chiar de azi, pentru a te putea bucura de liniște în fața oricărei situații pe care o întâmpini.Ghidul economisirii: cum să treci cu bine peste situații neprevăzute
Construiește un fond de urgență
Investește în asigurări
Fii atent la datorii
Sursă foto: Shutterstock
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau