Lovitură pe CURS. LEUL, PUTERNIC după căderea Guvernul Orban. Cea mai mare creștere
Dimensiune font:
Cursul leu-euro a avut o evoluție surprinzătoare, după căderea Guvernului Orban.
Leul s-a întărit cu 0,3% în raport cu moneda euro după căderea Guvernului Orban, cea mai semnificativă apreciere față de moneda unică europeană din acest an. Un euro a fost cotat joi de Banca Națională a României la 4,7651 lei, acesta fiind cel mai redus curs euro/leu din ultimele 4 săptămâni.
Leul s-a întărit în raport cu euro pe piața valutară internațională imediat după votul din Parlament, bancherii internaționali de investiții interpretând căderea Guvernului drept un eveniment pozitiv, contrar așteptărilor.
În ultimele luni, leul s-a tranzacționat în apropierea maximului istoric în raport cu euro, atins în data de 21 noiembrie, de 4,7808 lei. Moneda națională a rămas sub acest nivel și datorită sprijinului acordat de BNR, care a folosit mai mult de 1 mld. euro din rezervele valutare, în ultimele trei luni, pentru a stăvili deprecierea leului, amintește Mediafax.
Curs valutar - alte monede
Leul s-a apreciat și în raport cu francul elvețian (4,4469 lei joi de la 4,4566 lei la ședința de miercuri). Moneda națională a câștigat teren și în comparație cu dolarul american (4,3311 lei joi de la 4,3347 lei ședința anterioară).
Lira sterlină a coborât de asemenea puternic în fața leului la 5,6146 joi de la 5,6597 lei miercuri.
Gramul de aur a crescut însă joi, la 218,0249 lei, de la 216,3134 în ședința de miercuri.
Valoare ROBOR
În același timp, ROBOR la 3 luni a urcat joi, la 3,18% de la 3,16%, în timp ce ROBOR la 6 luni a urcat la 3,25% de la 3,24%.
ROBOR este indicatorul monetar în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele în lei, precum și dobânzile la creditele ipotecare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau