Prețul gazelor și al electricității a fost plafonat. Parlamentul a votat legea
Dimensiune font:
Camera Deputaților a adoptat cu 285 de voturi pentru proiectul de lege care plafonează prețurile la energia electrică și gazele folosite de populație.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind compensarea creşterii preţurilor la energie. Actul normativ va fi valabil pentru perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022. Este vorba despre o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale. Vor beneficia de această plafonare clienții persoane fizice, IMM-uri, cabinetele medicale individuale şi alte profesii liberale, spitale, unităţi de învăţământ, de cult și ONG-uri.
La votul din Camera Deputaților s-au înregistrat 285 voturi pentru și unul contra. Un deputat nu a votat. Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Plafoanele la prețul gazelor și al energiei
Comform actului normativ adoptat, preţurile la energie electrică şi gaze naturale se plafonează astfel:
Prețul final facturat la electrică se plafonează la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preț a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh. Prețul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preț al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh;
Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 și plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând prețul gazelor naturale, va fi compensată de la bugetul de stat.
Diferența între prețul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 și plafonul maxim 525 lei/MWh, reprezentând prețul energiei electrice active va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziție distinctă de cheltuieli bugetare.
Compensări prevăzute pentru clienții casnici
Legea de plafonare a prețurilor mai prevede acordarea unei compensații unitare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar.
Compensarea se va acorda pentru o limită maximă de 1500 kWh la energie electrică. În cazul gazelor naturale, compensarea se va da la echivalentul în kWh a 1.000 m3 de gaze naturale la un factor de conversie de 10.6 kWh per m3, alocat în transe lunare.
Agenții economici vor fi exceptați de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență şi accizei, în cazul energiei electrice.
În cazul consumului de gaze naturale vor fi exceptați de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau