România se va muta în zona subtropicală. Dispar zăpezile!
Dimensiune font:
Potrivit specialiștilor, în anii următori, iarna nu va dispărea, dar se va transforma, fapt care ne va afecta pe toți. Concret, lipsa zăpezii nu va afecta doar agricultura și turismul, ci va aduce și riscuri asociate pentru sănătate.
Astfel, lipsa zăpezii în plină iarnă în multe locuri din ţară este un motiv de îngrijorare nu doar pentru agricultori şi cei cu afaceri în turismul montan, ci şi pentru climatologi, şi are un impact psihologic important asupra populaţiei, afirmă climatologul Adina Eliza Croitoru.
Riscurile unor ierni mai calde
„Studiile pe care noi le-am făcut la Universitatea Babeş-Bolyai nu confirmă altceva decât faptul că, deşi vom avea o creştere în frecvenţă, în intensitate şi în durată a valurilor de căldură, valurile de frig nu vor dispărea.
Nu dispare iarna, dar se transformă. Nu dispar nici anotimpurile de tranziţie, rămânem tot cu patru anotimpuri, încă suntem în zona temperată. Să sperăm că nu se va schimba, nu vom trece în zona subtropicală. (…)
Aceste ierni mai calde vin cu nişte riscuri asociate, inclusiv pe partea de sănătate publică.
Pentru agricultură aş spune că această lipsă a zăpezii este crucială, mai ales pentru culturile de toamnă. De asemenea, pentru domeniul turismului aş spune că lipsa aceasta a zăpezii este extrem de importantă. Mai mult decât atât, aş spune că are un impact psihologic deosebit această lipsă a zăpezii.
Din perspectiva mea, în următorii zeci de ani şi sute de ani, nu ne mai putem întoarce la ceea ce era acum 150 de ani”, a declarat Adina Eliza Croitoru, profesor universitar la Facultatea de Geografie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau