„Şi nu ne abandona în ispită... ”

 

Dorian OBREJA

 

De aproape un an, catolicii italieni folosesc, rostind rugăciunea «Tatăl nostru», invocaţia nu ne abandona în ispită», în locul celei anterioare, «nu ne duce pe noi în ispită» ; conform unui reputat teolog, noua formulă este mai aproape de intenţiile iniţiale ale rugăciunii, divinitatea neispitind pe nimeni, ci noi lăsându-ne ispitiţi de diferite tentaţii.

Deşi ortodox prin botez, sunt întrutotul în acord cu această modificare, şi mi s-ar părea normal ca ea să fie adoptată, într-un spirit al înţelegerii şi deschiderii, şi în invocaţiile altor religii. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de o vreme încoace, am devenit adeptul unei idei apărute în urmă cu ceva secole, conform căreia Dumnezeu e un munte, iar pentru a ajunge pe vârful acestuia, există variante de a urca pe mai multe căi (reprezentând tot atâtea religii, precum creştinismul, mahomedamismul, budismul, daoismul ş.a.m.d.).

Încă un subiect – la fel de delicat şi de născător de controverse...- pe care vreau să-l ating cu acest prilej, fără a cuteza o clipă să mă substitui teologilor sau specialiştilor în religii. Vorbind despre creştinism în general, şi despre ortodoxism în special (pentru că aparţin acestuia), îmi exprim o nedumerire. Mi s-ar părea normal ca această religie să fie pur monoteistă, dar ea a adoptat o variantă, şi anume venerarea trinităţii. Monoteismul pur, iertată fie-mi comparaţia, ar fi sinonim cu o piesă în care există un singur erou ; aşa cum este practicat acum, creştinismul seamănă cu o altă producţie dramatică, la care s-au adăugat (şi se adaugă în continuare!) nenumărate personaje secundare şi figuranţi, ceea ce, îm opinia mea, nu face decât să scadă din însemnătatea celui iniţial, unic.

Nu sunt deloc întâmplătoare aceste rânduri, ci legate de controversa privind pelerinajul (suspendat ?, diminuat ?) de la Iaşi, din această perioadă. Mi s-a părut extrem de raţională şi pertinentă reacţia Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei faţă de decizia (tot raţională !) autorităţilor ; în schimb, deplâng şi dezaprob declaraţia superiorului său bisericesc.

Aceste rânduri sunt scrise de către un jurnalist, care, fix în urmă cu două decenii (era tot în octombrie), se lupta, la propriu, pentru dreptul ca icoana Sfintei Parascheva să figureze drept copertă a unei publicaţii pe care o conducea. Am reuşit, şi cred şi acum că am făcut bine ducând această bătălie.

Astăzi, în schimb, înţeleg că este mai importantă lupta pentru sănătatea oamenilor – sănătate de care au grijă, susţin credincioşii practicanţi, divinitatea şi numeroşi sfinţi ; sănătate pe care, susţin eu, nu putem să o avem decât respectând, în primul rând, sfaturile şi recomandările medicilor şi celorlalţi specialişti în domeniu, aplicând, fără rezerve sau pauze, măsurile anunţate de către autorităţi.

Apropo de rugăciunea amintită la începutul acestor rânduri, nu trebuie – cu preţul vieţii noastre sau al altora – să ne abandonăm ispitei de a denatura adevărul privind situaţia, cauzele şi soluţiile ei, de a nu da crezare şi ascultare celor cu expertiză şi autoritate în domeniu !