Am înlocuit o singură dictatură cu multe altele...

 Dorian OBREJA

După cum putem afla citind dicționarele și tratatele de specialitate, dictatura este un ”regim politic în care întreaga putere este deținută de o persoană sau un grup de persoane, într-o manieră autoritară, arbitrară, recurgând la forță și coerciție.”.

Cea comunistă, a proletariatului, a debutat în Rusia, prin Revoluția din Octombrie, și este caracterizat prin exercitarea puterii de stat de către clasa muncitoare (ceva mai târziu aliată și cu țărănimea). Doi ani mai târziu, s-a încercat ceva asemînător în Germania, unde lucrurile s-au lămurit rapid, și în Ungaria, unde limpezirea lor a durat ceva mai mult. Oricât ar părea de curios, conform ideologilor de stânga, există și o dictatură capitalistă (sau burgheză), care se întemeiază pe proprietatea privat-capitalistă asupra mijloacelor de producție și pe exploatarea muncitorilor salariați și în care burghezia, pentru consolidarea dominației economice, deține puterea politică.

Dacă perioada 1917-1919 a fost caracterizată prin încercări - una reușită, două nu - de instaurare a dictaturii proletariatului, cea care a urmat celui de al doilea război mondial, și ca urmare a împărțirii, între marile puteri, a sferelor de influență, a cunoscut o creștere exponențială a numărului statelor aflate sub acest ”stindard”, atât în Europa, cât și în Asia, Africa sau America Centrală, așa încât, la un moment dat, se ajunsese la constituirea a ceea ce era numit ”lagărul socialist”, alcătuit din zeci de țări.

Numai că, și în natură, și în istorie, toate sunt cu dus și întors. Așa că, în 1989,  a început disoluția lagărului socialist.

Firesc, și în România, ca și în celelalte state-surori din ”lagărul” amintit, prăbușirea dictaturii totalitariste a fost de natură să bucure cea mai mare parte a populației. Numai că, în basmele românești, există un simbol ce trebuia să atragă atenția: acela al balaurului căruia i se taie capul, dar, în loc să moară, îi răsar în loc alte trei!

Cam așa s-a întâmplat, în viața de toate zilele, și cu ”balaurul” dictaturii.

Nu m-aș referi în mod special la zona politică, deși aici câteva observații nu pot fi evitate. Printre care și aceea că îngrijorător de mulți politicieni, ajunși aleși sau numiți în funcție de decizie pe plan local sau „la centru”, încep, imediat după instalare, să ia respectivele decizii după cum îi taie capul, fără a mai ține cont de dorințele și voința populației. De aceea admir Elveția, unde toate hotărârile se iau prin intermediul unor referendumuri. La noi s-a făcut unul de care nu s-a ținut și nu se ține cont (ca să înțelegeți de ce, el privește reducerea numărului de parlamentari), dar nu s-au făcut în alte situații care impuneau aceasta, precum aderarea la UE și NATO, implicarea în conflictul din fosta Iugoslavie, acum în cel din Ucraina,  trimiterea de trupe românești în diferite zone fierbinți ale lumii.

În rândurile ce urmează, sintetic, vreau să subliniez un fenomen ce mă îngrijorează sau chiar revoltă: dictatura a numeroase companii, îndeosebi din rândul celor furnizoare de servicii sau bani. De regulă, când apelezi la ele inițial, ți se pune în față un contract (nici măcar o ciornă) și ești sfătuit să citești cu atenție și să semnezi. Nicio posibilitate de schimbare a unor date, de negociere. Iar ulterior, dacă o companie decide să schimbe regulile ”jocului” chiar în timpul desfășurării acestuia, o face fără a cere permisiunea partenerului/beneficiar. Mai nou, am constat tendințe dictatoriale și în zona rețelelor de socializare, ceea ce, inițial, era de neconceput!