Avem combustibili scumpi, că ne sunt vânduţi de alţii!

 Dorian OBREJA 

Aş face o paralelă între două situaţii înregistrate în ţara noastră, la distanţă de peste trei decenii una de alta, paralelă aflată sub semnul subtitlului „250 de lei Ceauşescu, 50 de bani Iohannis”.

Pe 21 decembrie 1989, după cum din ce în ce mai puţini îşi aduc aminte, preşedintele de atunci al României, sub presiunea populaţiei, anunţa că s-a „luat o importantă hotărâre privind nivelul de trai al populaţiei”, prin majorarea retribuţiei cu 200 lei pe lună şi a alocaţiei pentru copii cu 30-50 lei. Decizia nu a mai fost pusă în practică, întrucât regimul de până atunci a căzut...

Pe 23 iunie 2022, oarecum sub presiunea populaţiei, guvernul anunţa că a decis să compenseze preţul litrului de combustibil la pompă, timp de trei luni, cu, ţineţi-vă bine, uriaşa sumă de 50 de bani! Aceasta în condiţiile în care preţul la pompă al carburanţilor crescuse, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu circa 65 la sută. A urmat, normal, o ieşire la rampă a locatarului principal de la Cotroceni, care a susţinut că executivul a făcut cât s-a putut, adăugând că o compensare de 50 de bani la preţul combustibilului „sunt (?) 50 de bani pe care nu-i dai”. Un punct de vedere firesc la o persoană căreia costurile de transport (şi după plecarea din funcţie) îi sunt achitate de către stat, adică de către populaţie...

OK, ştim foarte bine, din pricina evenimentelor, preţul combustibililor a crescut mult, pe plan mondial (spre profitul producătorilor şi vânzătorilor). Numai că, potrivit unui raport dat publicităţii anul trecut, România ocupa locul 45 în lume şi 3 în Europa în privinţa rezervelor sale de petrol. Specialiştii chiar subliniau că „România are una dintre cele mai sigure poziţii faţă de importurile de petrol, avantaj aproape unic la nivel european, o treime din necesar fiind produsă local, în vreme ce, la nivelul UE, dependenţa este de 96 la sută

Potrivit unor estimări comunicate în 2021, ar urma ca România să rămână fără gaze naturale în circa 9 ani, iar fără petrol – în aproximativ 20 de ani. Numai că aici discuţia e ceva mai complicată, ţinând cont de faptul că, în ultima vreme, au mai fost descoperite zăcăminte de combustibili, atât în spaţiul terestru, cât şi cel maritim al ţării, ca să nu mai spun că estimările pot fi cu totul aproximative: astfel, una dintre ele, făcută în anul 2007, susţinea că rezervele de petrol ale României urmau să se epuizeze în 2020 (ceea ce nu s-a întâmplat).

Estimările fiind contradictorii, e de condamnat lipsa de transparenţă a guvernanţilor, care nu prezintă date oficiale/reale, ce să ne convingă (sau nu!) că marea creştere a preţurilor combustibililor este justificată într-o ţară producătoare (chiar şi doar a unei treimi din necesar).

De asemenea, este de condamnat – deşi e prea târziu şi, apoi, aşa-i în capitalism – faptul că rezervele amintite sunt exploatate şi combustibilii ne sunt vânduţi de către companii străine.

O parte importantă de vină are şi populaţia. Care nu a pus suficientă presiune pe autorităţi privind aspecte precum cele semnalate mai sus. Încetinirea vânzărilor la benzinării prin alimentarea cu cantităţi infime de combustibil este aproape lipsită de eficienţă, în raport cu boicotarea acestor vânzări măcar o perioadă redusă. Cât timp o acţiune de genul ultimeia pomenite nu are loc, populaţia va plăti costuri nejustificate, iar companiile străine şi statul „nostru” (care încasează accize însemnate) vor obţine profituri.